Categories: SocialȘtiri

În republică vor fi instalate 250 de camere video

Proiectul de instalare a camerelor video urmează a fi extins pe întreg teritoriul țării inclusiv și pe traseele naționale, fiind preconizată dotarea cu sisteme de monitorizare încă a 250 de intersecții, până la finele anului 2016.

Acordul respectiv a fost semnat de ministrul Afacerilor Interne, Dorin Recean, şeful Centrului Unic de Monitorizare şi Control al Traficului, Dan Chiriţa şi reprezentanţii Oficiului Consilierului Economic şi Comercial al Chinei în Republica Moldova.

În urma inspecției comune efectuată de reprezentanții Chinei și al Republicii Moldova a fost constatat că proiectul s-a realizat în termen prestabilit iar părțile și-au onorat obligațiunile în conformitate cu Acordul de colaborare semnat în 2011.

Astfel, în prezent Ministerul Afacerilor Interne dispune de un sistem de monitorizare al traficului rutier compus din 350 de camere video și 45 radare ce fixează încălcările de circulație și partea de soft ce permite prelucrarea automată a informației acumulate în 45 de intersecții din capitală.

Centrul Unic de Monitorizare şi Control al Traficului al STI al MAI şi-a început activitatea deplină în februarie 2014.

RadioOrhei

Recent Posts

SUA critică Israelul pentru modul în care duce războiul din Fâșia Gaza: „O pierdere oribilă de vieți omenești nevinovate”

Secretarul de stat Antony Blinken a formulat duminică unele dintre cele mai dure critici publice…

14 ore ago

Va da România rachete Patriot Ucrainei? Ciolacu: „Ministrul Apărării are reţineri mari”

Premierul Marcel Ciolacu afirmă că ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, are reţineri mari ca România să…

15 ore ago

Semnul cheie care indică că o femeie ar putea fi o psihopată

Datorită naturii lor adesea duplicative, poate fi dificil să identifici un psihopat .  Dar un nou studiu…

3 zile ago

Sondaj: 61% din români susțin și 36% nu susțin ca Republica Moldova să devină în următorii ani membră a UE

Un sondaj al Institutului Român pentru Evaluare și Strategie arată că 61% din cetățenii României…

5 zile ago

Publicitate politică pe site-ul Primăriei Orhei întreținut din bani publici

Blocul ”Victoria – Победа”, afiliat lui Ilan Shor, beneficiază de promovare pe resursele informatice ale…

5 zile ago

Republica Moldova a coborât trei poziții în clasamentul Reporteri fără frontiere față de anul trecut

Republica Moldova a coborât trei poziții în clasamentul Reporteri fără frontiere față de anul trecut, și…

2 săptămâni ago