Potrivit datelor recensământului de acum trei ani, în raionul Orhei, numărul persoanelor de religie musulmană îl depășește pe cei de religia iudaică. Astfel, 44 de persoane s-au declarant musulmani, iar 23 de religie iudaică.
În raion mai locuiau 5 agnostici și 53 de atei, 36 de persoane s-au declarat de alte religii. Mai mulți locuitori raionului împărtășesc diferite ramuri ale religiei creștine dintre care 38 de catolici, 2 creștini ortodocși de rit vechi, câteva sute de baptiști din diferite curente, evangheliști etc.
Majoritatea covârșitoare din persoanele care locuiesc în raionul Orhei s-au declarant creștini-ortodoși. Cifra acestora este de peste 97 de mii, din cele 98,6 mii care și-au declarat apartenența religioasă.
Potrivit recensământului din 2014, în raionul Orhei locuiau 101502 de persoane.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…