Select your Top Menu from wp menus

În Parlament ar ajunge cinci partide dacă duminică s-ar organiza alegeri, BOP

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, în legislativ ar accede cinci partide şi doar două care fac parte din actualul Parlament. Cele mai multe mandate le-ar avea Partidul Socialiştilor, fiind urmat de Partidul Acţiune şi Solidaritate, apoi de Partidul Platforma Demnitate şi Adevăr, de Partidul Democrat şi de Partidul Politic Partidul Nostru. Aceste rezultate sunt prezentate în Barometrul Opiniei Publice, realizat la comanda Institutului pentru Politici Publice şi prezentat joi, 20 octombrie, într-o conferinţă de presă la IPN.

La alegerile parlamentare declară că ar participa peste 70% dintre respondenţi. Pentru PSRM ar vota 26%, pentru PAS – 9,2%, pentru PPPDA – 8,5%, PDM – 7,7%, PPPN – 7,6%. Restul formaţiunilor ar acumula sub pragul electoral de 6%.

Respondenţii au fost întrebaţi şi pentru care formaţiuni nu şi-ar da votul în niciun caz. Pe primul loc, cu 44,5% se clasează Partidul Liberal, fiind urmat de Partidul Democrat, pentru care nu ar vota peste 35% dintre respondenţi. Apoi vine Partidul Comuniştilor, cu un rating negativ de 21%, iar pentru Partidul Liberal Democrat nu ar vota peste 17%.

Aproape 77% dintre respondenţi declară că alegerile din Republica Moldova nu sunt libere şi corecte, iar peste 86% afirmă că ţara nu este guvernată de voinţa poporului. Peste 50% dintre respondenţi consideră că în ultima perioadă în ţară se manifestă intenţia de a fi instaurat un regim totalitar.

Activitatea Guvernului Filip, comparativ cu cea ale altor guverne, este calificată ca neschimbată de aproape jumătate dintre respondenţi. Aproape o pătrime dintre respondenţi o califică drept bună şi foarte bună, iar circa 15% o văd drept rea sau foarte rea.

Sondajul a fost realizat în perioada 6-16 octombrie, pe un eşantion de 1109 persoane din 82 de localităţi. Marja de eroare este de 2,9%. Realizarea Barometrului de Opinie Publică este susţinută financiar de Fundaţia Soros Moldova.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/in-parlament-ar-ajunge-cinci-partide-daca-duminica-s-ar-organiza-alegeri-bop/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19