La şedinţa Consiliului raional (CR) Orhei din această săptămână unul din consilieri a vorbit ca Fidel Castro, iar altul – că Babrak Karmal. Aceasta comparaţie a fost sugerată în cadrul dezbaterilor privind activitatea publicaţiei subordonate CR , “Plaiul orheian”.
Vladislav Şevcenco, consilier PD, a venit cu o pledoarie de câteva minute care s-a rezumat la necesitatea de a închide gazeta. Asta, şi din cauza redactorului-interimar Vasile Roman care a fost învinuit de utilizarea publicaţiei oficiale în interese personale.
După Şevcenco cuvântul i-a fost oferit consilierului PLDM, Iurie Siloci. Acesta a anunţat că va fi succint, deoarece după argumentele bine pregătite şi prezentate desfăşurat de către colegul său nu ar mai fi multe de spus. Potrivit lui Siloci, cam aşa s-a întâmplat şi la un congres al Partidului Comuniştilor de pe vremea fostei URSS. Atunci, Babrak Karmal, care a ieşit la tribună după Fidel Castro, ar fi declarat că după un aşa orator puternic nu prea are ce spune.
Social-democratul Mihai Tihon a reuşit să-i învioreze chiar mai mult pe colegii consilieri. Aceasta, datorită stilului poporan în care a spus că redactorul “Plaiului orheian” face bine că se hrăneşte din două părţi – având în vedere că Vasile Roman îşi editează şi propria gazeta. Mai ales că, a declarat Tihon, consilierii nici n-au fost măcar întrebaţi atunci când Roman a fost readus în fruntea gazetei Consiliului raional.
Vezi aici ce anume au spus consilierii:
Nota RO:
Fidel Castro a fost un revoluţionar cubanez, care a condus Cuba şi Partidul Comunist din această ţara timp de aproape 50 de ani. Castro a intrat în Cartea recordurilor Guinnes ca un orator înflăcărat care îşi ţinea discursurile ore în şir.
Babrak Karmal a fost un revoluţionar afganez, care între alte funcţii de conducere din perioada anilor 70-80 ai secolului trecut, a îndeplinit-o şi pe cea de preşedinte al Consiliului revoluţionar al Republicii Democrate Afganistan.