Categories: AmuzantOpinii

Haz de necaz// „Дин оастя Рошы вра ын Басарабия”. Răspuns: „Ну’й путе!”

Nici gând să completăm  rândurile acelor care   comentează la modul serios declaraţiile  lui Igor Dodon, inclusiv cele despre “limba moldovenească”. Pentru că, de acord, astfel i se dă prea multă atenţie, dar  se mai şi ridică unora  mingea la fileu  în vederea  apropiatelor alegeri parlamentare. Şi apoi, dacă vă amintiţi, idei cu limba moldovenească au  mai avut  şi alţii – de exemplu, Marian Lupu, care, de asemenea, râvnea nu demult la funcţia de preşedinte.  

Nu e nevoie de comentarii şi de aceea  că blogul pe care am găsit nişte texte  get-beget „moldoveneşti”, are şi aşa o denumire  foarte  sugestivă – casadenebuni.blogspot.md”. Bloggerul, care se prezintă ca Medic Şef, a postat fragmente din două articole care au fost publicate cu 90 de ani în urmă în ziarul “Plugarul Roşu” , editat în Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldoveneasca. Le vedeţi mai jos, împreună cu comentariile  Medicului-Şef de pe blogul casa de nebuni:

 

Un fragment din ziarul „Plugarul Ros” editat în Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldoveneasca, entitate în cadrul Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene. Articolul de faţă apare în anul 1927, dar mesajul său este valabil şi în secolul 21. Enjoy!



În continuarea postarii de data trecută încă un fragment din ziarul „Plugarul Ros”, din acelaşi indepartat-apropiat an 1927. De data aceasta fragmentul apare la rubrica „Întrebaţi şi om răspunde”. De fapt, aici, cu toată selecţia şi cenzura de rigoare, se mai întrevăd uneori preocupările locuitorilor din regiunea RASSM. Aşadar, atenţie la întrebare,  dar mai ales la răspuns:

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

5 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

2 săptămâni ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago