Categories: PoliticȘtiri

Guvernul şi-a asumat răspunderea politică în faţa Parlamentului asupra unor proiecte de legi

Prim-ministrul Iurie Leancă a prezentat astăzi la şedinţa Legislativului proiectele de legi asupra cărora Guvernul şi-a asumat răspunderea politică. Pachetul conţine 11 proiecte de legi importante pentru continuarea reformelor, dar care nu au reuşit să fie adoptate de Parlament, informează MOLDPRES.
Printre proiectele asupra cărora Guvernul şi-a asumat răspunderea în faţa Parlamentului se numără cele cu privire la limitarea imunităţii judecătorilor şi la lichidarea Curţii de Apel Bender. Executivul şi-a mai angajat responsabilitatea asupra unor proiecte care vizează modificarea bugetului de stat pentru anul curent, asigurarea transparenţei în sectorul financiar-bancar şi funcţionarea sistemului naţional unic pentru apelurile de urgenţă.

Constituţia Republicii Moldova prevede că „Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Parlamentului asupra unui program, unei declaraţii de politică generală sau unui proiect de lege”. Dacă în termen de trei zile de la prezentarea în Parlament a proiectelor este depusă o moţiune de cenzură şi aceasta este susţinută cu votul majorităţii deputaţilor, Cabinetul de Miniştri va fi demis. În caz contrar, proiectele de lege pentru care Guvernul şi-a asumat responsabilitatea se consideră adoptate.

RadioOrhei

Recent Posts

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o zi ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o zi ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

2 zile ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

3 zile ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

4 zile ago

Comunicat DSE mun.Orhei: atenție la sursele de încălzire

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au venit în ajutorul…

4 zile ago