Categories: RegiuneSocialȘtiri

Guvernul a decis construirea la Orhei a celui de-al doilea monument dedicat evreilor-victime a evenimentelor din 1941-1945

Executivul a aprobat proiectul de lege pentru edificarea unui monument în memoria victimelor Holocaustului. Potrivit documentului, lucrarea va fi amplasată pe Aleea monumentelor din strada Vasile Lupu din municipiul Orhei. 
Cheltuielile pentru elaborarea documentației de proiect, executarea și edificarea monumentului, dar și pentru amenajarea terenului aferent, vor fi acoperite din contul mijloacelor financiare ale bugetului municipiului Orhei.Potrivit datelor istorice, aproximativ 4000 de evrei din raionul Orhei au fost victime ale genocidului din 1941-1945, se spune într-un comunicat al Guvernului.

Acesta va fi al doilea monument ridicat la Orhei în memoria evreilor-victime ale evenimenteleor din 1941-1945. Primul a fost edificat la începutul anilor 90 lângă cimitirul evreiesc din Orhei.

Decizia de a ridica la Orhei un monument dedicat evreilor-victime ale Holocaustului a fost luată de autoritățile locale din Orhei la mijlocul anului 2020, aceasta fiind transmisă atunci guvernului.

Pe de altă parte autoritățile din Orhei au respins în 2020 ideea ridicării unui monument dedicat victimelor foametei organizate de puterea sovietică, care a fost făcută de consilierul independent Sergiu Aga.
În 2018 autoritățile din Orhei au respins propunerea făcută de consilierul Ion Codreanu, care avea și câteva sute de semnături ale orheienilor de a edifica un monument în cinstea Eroilor Neamului Românesc

RadioOrhei

Recent Posts

Scade prețul gazelor naturale. ANRE a aprobat un nou tarif

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat un nou tarif pentru gazele naturale…

11 ore ago

Judecătoria Orhei a anulat decizia prin care o localitate din raion a aprobat sponsorizarea cu cetățeanul ruso-israelian Igal Shved

Decizia prin care consiliul sătesc Mîrzești din raionul Orhei a aprobat condițiile de sponsorizare a…

13 ore ago

Comunicat DSE Orhei: recomandări pentru lăcașele de cult în preajma Paștelui

Suntem în săptămâna patimilor, e săptămâna în care creștinii se pregătesc de sărbătorile pascale. Și…

2 zile ago

Consumatorii ar putea plăti mai puțin pentru gazele naturale. Moldovagaz solicită ANRE revizuirea tarifului

Moldovagaz solicită Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) revizuirea tarifului la gazele naturale. Furnizorul…

6 zile ago

Ce avere declară pentru 2023 prezentatorul de la adunarea Pobedăi lui Shor

Evenimentul de coalizare a forțelor proruse afiliate lui Ilan Shor, care s-a ținut la Moscova,…

7 zile ago

Curtea Supremă de Justiție a amânat pentru toamnă examinarea recursului în care Genesis International SRL cere 14 milioane de lei de la ÎM SCL Orhei

Admisibilitatea recursului declarat de Întreprinderea Municipală Servicii Comunal-Locative Orhei contra SRL Genesis Internațional, prin care…

o săptămână ago