Categories: EconomicPoliticȘtiri

Guvernul a aprobat Acordul de Asociere dintre R. Moldova şi UE

Guvernul a aprobat în şedinţa de astăzi proiectul de lege pentru ratificarea Acordului de Asociere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană, informează MOLDPRES.

La începutul şedinţei Executivului, Prim-ministrul Iurie Leancă a felicitat membrii Cabinetului de Miniştri şi cetăţenii Republicii Moldova cu ocazia semnării Acordului de Asociere. „Prioritate acum este continuarea activităţilor şi eforturilor de pregătire a instituţiilor statului şi a economiei astfel încît atunci cînd Acordul va fi pus în aplicare provizorie să fim gata să beneficiem de prevederile acestuia. Analizele demonstrează că cererea de aderare la UE am putea să o depunem în a doua jumătate a anului 2015”, a specificat Premierul.

Documentul urmează a fi transmis spre ratificare Parlamentului. Speakerul Igor Corman a declarat anterior că va propune săptămîna viitoare în Legislativ ratificarea Acordului de Asociere, procedură pe care urmează să o parcurgă şi organele legislative ale celor 28 de state membre ale UE.

Acordul de Asociere, care include şi Acordul privind crearea Zonei de Liber Schimb, Aprofundat şi Cuprinzător, a fost parafat la Vilnius în toamna anului trecut şi semnat ieri, la Bruxelles.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago