Categories: PoliticȘtiri

Guvernatorul BNM speră în negocieri cu FMI

Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Sergiu Cioclea, și-a exprimat speranța că după vizita misiunii Fondului Monetar Internațional, programată pentru finele acestei luni, va urma și una de negociere a unui program cu FMI. „Cele mai bune reforme le-am făcut în colaborare cu Fondul și noi avem nevoie de acest program. Este un element important și pentru alți donatori ca BERD sau Banca Mondială. Un acord cu Fondul ar avea un efect de multiplicare”, a menționat guvernatorul BNM. O misiune a FMI se va afla în Republica Moldova între 23 și 27 mai. Într-un interviu oferit marți, Europei Libere, comisarul european pentru vecinătate Johannes Hahn reamintea că un acord cu FMI este necesar pentru deblocarea sprijinului financiar din partea Uniunii Europene și a altor creditori externi. De reluarea negocierilor cu FMI depinde și creditul de 150 de milioane de euro, promis de România încă din toamna trecută.

sursa: europalibera.org

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago