Categories: PoliticȘtiri

Grigore Petrenco: Candidaţii opoziţiei trebuie să se retragă din cursa prezidenţială

Fostul deputat Grigore Petrenco îi îndeamnă pe candidaţii opoziţiei Maia Sandu, Andrei Năstase şi Dmitrii Ciubaşenco, să se retragă din cursa prezidenţială pentru că nu au nicio şansă. Îndemnul a fost făcut în cadrul emisiunii „Interpol” de la postul de televiziune „TV 7” transmite IPN.

“Încă nu este târziu ca opoziţia să iasă din alegeri. Este vorba de Maia Sandu, Andrei Năstase şi Dmitrii Ciubaşenco. PSRM nu se află în opoziţie. Dodon conlucrează cu Plahotniuc. Scenariul a fost făcut. Ei vor face tot posibilul ca în turul doi să iasă Lupu cu Dodon. Pe oricine vor alege oamenii în turul doi, tot omul lui Plahotniuc va fi. Oamenii trebuie să meargă la vot şi să strice buletinul, pentru a nu le fi furat votul”, a declarat Petrenco.

Fostul deputat a adus acuzaţii în adresa lui Vladimir Plahotniuc că ar fi unul dintre organizatorii protestelor din 7 aprilie 2009. “ Plahotniuc a încercat să facă o lovitură de stat. El nu avea atunci atâta influenţă şi a folosit persoane cu influenţă. Cei care au deţinut în perioada respectivă funcţii de răspundere se află acum în anturajul lui. Reşetnicov a venit la majoritatea parlamentară, Zubic asigură securitatea hotelurilor lui Plahotniuc, generalul Mejinschi la fel este angajat la Plahotniuc, Constantin Ţuţu, care a dirijat sportivii provocatori, a ajuns deputat din partea Partidului Democrat”, a precizat fostul comunist.

Potrivit lui Petrenco, Vladimir Voronin l-ar fi ajutat pe Plahotniuc să privatizeze hotelul „Codru” la preţuri derizorii. „Au fost opinii diferite privind privatizarea hotelului, dar Voronin avea influenţă, el a insistat şi cuvântul lui era lege”.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago