Categories: PoliticSocialȘtiri

Fostul ministru al Educației Maia Sandu acuză conducerea actuală a ministerului că a făcut „primul (mare) pas înapoi în reformă”

Fostul ministru al Educației Maia Sandu acuză conducerea actuală a ministerului că a făcut săptămâna aceasta „primul (mare) pas înapoi în reformă”. Într-o postare pe Facebook, Sandu a scris că „a fost anulat testul de certificare a competențelor viitorilor manageri școlari”, așa încât „promovarea competenței în educație se amână”. Liberala Corina Fusu care a devenit ministru la 30 iulie a spus că organizarea testului la nivel central în termenul legal care expiră luna aceasta nu a fost pregătită cum trebuie. Săptămâna aceasta, Fusu a anunțat că asemenea teste vor fi organizate de către „organul local de specialitate în domeniul învățământului” și vor avea loc cu supravegherea video a candidaților, în centrele de bacalaureat unde dau examenele liceenii. Noul Cod al Educației promovat de Maia Sandu pe când era ministră a dus la desfacerea contractelor cu sute de directori de instituții de învățământ care nu au fost angajați prin concurs, în luna martie, fiind prevăzută angajarea directorilor noi în jumătate de an.

sursa: europalibera.org

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago