Un om de afaceri din Craiova susţine că a fost muşcat de mână de un funcţionar de la Finanţele Publice Dolj. „A acţionat ca un câine nebun”, spune bărbatul, care are chiar şi un certificat medico-legal.
Scandalul a avut loc la imobilul pe care omul de afaceri îl deţinuse în centrul Craiovei şi pe care trebuia să îl predea după ce fusese executat silit. El susţine că şeful Serviciului Executări Silite de la Finanţele Publice Dolj s-a enervat în momentul în care a cerut ca procesul verbal de predare-primire să fie semnat de toţi cei trei inspectori aflaţi la faţa locului.
„În momentul în care am cerut să fie semnat pe toate filele de inspectorii fiscali care semnau actul a devenit brusc agitat. Eu trăgeam aşa de hârtie, dă domnule să le semneze dânşii şi în momentul acela trăgând, le-a rupt şi m-a muşcat de mână”, a declarat Şerban Bică, omul de afaceri.
Omul susţine că a sunat imediat la 112, moment în care inspectorii, în număr de trei, au fugit. Şerban Bică a reclamat incidentul la Administraţia Financiară şi spune că este hotărât să facă plângere la poliţie.
„Am un traumatism în regiunea antebraţului. E ceva ce nu ţine de normal şi în niciun caz de codul de conduită al funcţionarului public”, susţine Şerban Bică.
Conducerea Finanţelor Publice Dolj a demarat o anchetă pentru a afla exact cum au decurs lucrurile între funcţionarul public şi omul de afaceri.
sursa: antena3.ro
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…