Categories: RegiuneSocialȘtiri

Festivalul Gustar, ediţia 2016, în PLIN avânt

De azi și până duminică, cei pasionați de muzică etno, obiecte de meșteșugărit și bucate tradiționale pot merge la Festivalul Gustar, desfășurat ca și în ceilalți ani în apropierea complexului turistic Orheiul Vechi. Organizatorii evenimentului spun că programul a fost gândit astfel încât să le ofere și vizitatorilor din Moldova, dar și celor de peste hotare, motive ca să petreacă trei zile în mijlocul naturii. În aceste trei zile, de pe scena improvizată în lunca Răutului se vor auzi și în acest an voci cunoscute din România, Italia, Republica Moldova, Ucraina și Rusia .

Festivalul Gustar are o statistică  convingătoare – cel puțin 10 la sută din vizitatori sunt de peste hotare. Aceștia se arată interesați de bucătăria moldovenească și nu trec cu vederea nici tarabele meșterilor populari, notează Europa Liberă.

Unul dintre organizatorii festivalului, Vlad Costandoi a spus că Gustarul  a fost gândit să devină o atracție turistică și să scoată din anonimat întreaga salbă de sate pitorești din zona Orheiului Vechi.

În acest an, organizatorii îşi doresc ca mai multă lume să afle despre localitatea Furceni, din preajma Orheiului Vechi,  considerând că și acest  sat are  un bun potențial  turistic. Ca idee, s-ar putea ca  de la an la an festivalul să exploreze  noi locuri și locații.

Amintim ca anul trecut,  ediţia a YI-a a Gustarului a fost anulată, lăsând un gol în calendar şi în spaţiul pe care l-a ocupat permanent din anul 2010  la Orheiul Vechi, la  început de august.

 

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

7 ore ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

7 ore ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

8 ore ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

13 ore ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

16 ore ago