Categories: EconomicSocialȘtiri

Expert: Cifrele reale ale şomajlui sunt de 3-4 ori mai mari decât cele oficiale.

Expertul economic Iurie Gotişan, consideră că numărul şomerilor în Moldova ar fi de 3-4 ori mai mare decît cel oficial, pentru că multă lume nu pur şi simplu nu este înregistrată.
El crede că diminuarea şomajului ar necesita modificări în legislaţie.Aceasta în contextul că autorităţile deseori vorbesc despre flexibilizarea pieţei muncii, dar fără argumente care să demonstreze în primul rând rigiditatea pe care ar combate-o cu un nou cod al muncii. Mai mult, este destul de greu să se afle câte locuri de muncă spre exemplu noi sunt create şi câte au fost închise. Spre exemplu, noi avem o pondere mare a contractelor temporare de muncă, însă aceasta nu duce la scăderea şomajului, ci din contra.
Guvernul, de altfel de rând cu actorii sociali, cum ar fi patronatele şi sindicatele, ar trebui să se gândească la diverse forme de solidaritate socială precum se practică în Occident, cum ar fi reducerea timpului de lucru, concedii platite doar pe jumătate, plata a 75 la sută din salariu spre exemplu, când lucrătorul sta acasă pentru ca activitatea economică este slabă.
În opinia lui Gotişan pentru angajat reducerea timpului de lucru este o alternativă preferabilă concedierii.
sursa: europalibera.org

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

5 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

2 săptămâni ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago