Select your Top Menu from wp menus

Ex-membru CUC se pronunță contra formatului 5+2

Fostul membru al delegației moldovenești în Comisia Unificată de Control, Ion Leahu, nu vede sensul negocierilor în formatul 5+2. În primul rând, faptul că regiunea transnistreană este recunoscută, fie și la masa de negocieri, ca partener egal în drepturi, contravine deciziei din 1992, unde este indicată ca parte componentă a Republicii Moldova. Și a doua, aceasta contravine normelor dreptului internațional, or o formațiune nelegală nu poate participa în negocierile internaționale. Declarațiile au fost făcute într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, citat de IPN.

„E vorba că multe lucruri se fac voluntarist: „Da, noi recunoaștem acest format, dați să lucrăm”. Dar când se va ajunge la semnare, cineva dintre juriști le va spune: „Oameni buni, nu poate un subiect care nu este un subiect al dreptului internațional să semneze actul final”. Ce vor face acei care au recunoscut formatul? Vor fi nevoiți să renunțe sau să roage Rusia să semneze pentru Transnistria. Nu va semna Rusia. Și plus al treilea, pentru mine este absolut clar că în cadrul formatului, și vedeți că Austria, în principiu, se vede că a simțit situația”, a declarat Ion Leahu.

Potrivit lui, Austria fiind țara care deține președinția prin rotație a OSCE, a înțeles că în situația în care cel puțin trei factori – Rusia, Transnistria și Moldova – nu vin cu un proiect coordonat, nu are sens să convoci formatul. „Numai pierzi banii pentru a caza și a hrăni participanții.”

Întrebat dacă pe dosarul transnistrean acum se întrezăresc evoluții sau involuții, Ion Leahu a declarat că, din punctul de vedere al visului și al speranței Chișinăului de a reîntregi Republica Moldova din punct de vedere teritorial, este vorba despre involuții. „La acest capitol eu cred că, din contra, se concentrează ceața, se adună norii. Din punct de vedere al regimului separatist, în pofida problemelor cu care s-au confruntat anii trecuți, ei văd perspective. Perspectivele lor sunt legate atât de Moscova, cât și de Chișinău. Moscova le asigură o încurajare, pe când Chișinăul le asigură aspectul economic, comerțul cu Uniunea Europeană liber, fără impozite, exportul în Moldova, România ș.a.m.d., accesul la medicină, accesul la studii și multe altele”, a menționat Ion Leahu.

Cât ține de faptul că Președinția, Parlamentul și Guvernul ar fi ajuns la un numitor comun pe chestiune transnistreană, Ion Leahu a menționat că dacă este așa, atunci acest fapt consolidează poziția. Însă, în opinia sa, președintele Dodon nu optează pentru soluționarea diferendului transnistrean în interesul Republicii Moldova, ci realizează un plan pus la cale de Moscova.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/ex-membru-cuc-se-pronunta-contra-formatului-52/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19