Premierul Vlad Filat a anunțat aseară că va fi consiliat de Jonathan Powell, fostul șef de cabinet al premierului britanic Tony Blair, scrie Europa Liberă.
Premierul Filat a făcut anunțul la Chișinău unde Powell și-a lansat cartea „Noul Machiavelli”, publicată în limba română de Editura Cartier.
Primul ministru nu a dat detalii, dar a subliniat că fostul șef de cabinet al lui Blair a condus și echipa de negociatori britanici în conflictul din Irlanda de Nord, sugerând că aceasta experiență ar putea fi utilă la reglementarea crizei transnistrene.
sursa: europalibera.org
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…