Cei mai mici elevi din Trebujeni, Orhei, ca si semenii lor din intreaga republica, au fost dăscaliţi în prima zi de şcoală de poliţistul de sector.
Această acţiune, cu genericul „Fă cunoștință cu polițistul tău”, a avut loc în în cadrul unei colaborări dintre Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Educației pentru a face școala și drumul spre școală mai sigure.
În total peste 30.000 de elevi din clasa întâia au participat la o lecție ținută de polițistul de sector Acțiunea are loc pentru prima dată si implică toate clasele întîi din Moldova – 1659 de clase.
Polițiștii-învățători au explicat copiilor care este rolul poliției în societate și care sunt regulile rutiere pe care trebuie să le cunoască pentru un drum sigur la școală.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…