Edilii ORHEIENI, în faţa DILEMEI: A fi sau a nu fi TRANSPARENŢI? /DOC

Consiliul orăşenesc (CO)Orhei se întruneşte în prima şedinţă din acest an. Va fi o şedinţă extraordinară care se va desfăşura în după amiaza zilei de mâine, 12 februarie, cu o agendă din 19 chestiuni. Printre acestea figurează şi „Informaţia cu privire la solicitarea directorului Radio Orhei/Media Sfera din 28.01.2016”
Despre faptul că două cereri care au fost adresate secretarului CO, Ala Buracovschi, şi care se referă la obţinerea informaţiilor de interes public, vor fi supuse examinării în plenul CO, petentul, adică Radio Orhei, a aflat cu două zile înainte de şedinţă.

Anunţul nu a venit de la destinatara adresării, ci de la un alt demnitar orăşenesc – viceprimarul Viorel Dandara. Într-o scrisoare trimisă prin e-mail,viceprimarul indică asupra faptului că informaţiile pe care le solicităm sunt foarte voluminoase şi că acestea sunt deja publicate pe site-ul Primăriei Orhei. Viorel Dandara mai spune că e necesar ca „ problemele abordate” să fie examinate de CO Orhei.

Menţionăm că la sfârşitul lunii trecute, în baza Legii cu privire la accesul la informaţie, secretarului CO, Ala Buracovschi i-a fost solicitat să ne ofere în format electronic, prin e-mail, copiile tuturor deciziilor pe care CO Orhei le-a aprobat în a doua jumătate a anului 2015, dar şi a tuturor notelor informative şi anexelor la aceste documente. Asta din cauza, că pe site-ul Primăriei există omisiuni, mai ales ale notelor informative şi altor anexe, care pot vărsa lumină pe deciziile votate de consilieri uneori foarte repede şi cu prea puţine dezbateri.

De asemenea, s-a solicitat, ca pentru transparentizarea procesului decizional al CO, să fim anunţaţi, ca şi persoane interesate, despre convocarea şedinţelor în plen, cât şi despre alte întruniri ale aleşilor locali, cu remiterea proiectelor deciziilor şi altor informaţii conexe de interes public, etc.

De notat, că până în după amiaza zilei de astăzi, pe site-ul Primăriei Orhei a fost publicat un singur proiect de decizie din seria celor înaintate spre examinare pentru vineri, 12 februarie.

RadioOrhei

Recent Posts

În ultimii 10 ani, populația raionului Orhei a scăzut cu peste 21 mii de oameni

De la 95,2 mii la 73,6 mii a scăzut populația cu reședința stabilă a raionului…

2 zile ago

Comunicat DSE Orhei: atenție la caniculă. În primele zile de iulie s-au produs peste 50 de incendii

Conform datelor Serviciului de Hidrometeorologic de Stat, atât săptămâna precedentă cât și curentă, din cauza…

3 zile ago

Astăzi în Republica Moldova este marcată Ziua Comemorării Victimelor Stalinismului

În Republica Moldova astăzi este marcată Ziua Comemorării Victimelor Stalinismului. Aceasta este prilejuită comemorării celui…

4 zile ago

Și în preajma alegerilor din toamna curentă, numărul alegătorilor din raionul Orhei îl depășește pe cel al populației cu reședința obișnuită

Numărul alegătorilor din raionul Orhei în continuare îl depășește pe cel al populației cu reședința…

7 zile ago

O aleasă a PAS nu mai vrea să fie consilieră la Ciocîlteni, Orhei

O consilieră aleasă pe lisa PAS în consiliul comuncal Ciocîlteni, a renunțat la mandatul său.Comisia…

o săptămână ago