Categories: ExterneȘtiri

După puciul nereușit din Turcia – 14 nave militare ”lipsesc”

Presa international scrie despre faptul că la câteva zile după puciul nereușit din Turcia contra președintelui Erdogan, 14 nave militare nu s-au întors în porturile lor. Comandanții navelor sunt suspectați de susținerea rebeliuni, în timp ce amiralul Veysel Kosele, care este șeful marinei militare turce, nu a fost văzut din ziua loviturii de stat eșuate, fiind imposibil de stabilit dacă el este ostatic sau unul din inițiatorii puciului.
Presa international mai scrie că de la locul dislocării au dispărut și câteva unități militare, dar și câteva elicoptere.
Între timp în Turcia au fost arestate mii de militari printre care 85 de generali și amirali.
Statele Unite au cerut autorităților din Turcia să dea dovadă de „măsură” în campania lansată împotriva persoanelor bănuite că au planificat și participat la tentative de puci din 15 iulie. Departamentul de stat american a informat că pentru moment Ankara nu a solicitat oficial extrădarea lui Fethullah Gülen, predicatorul musulman considerat de președintele turc Recep Tayyip Erdogan ca fiind persoana din spatele tentativei de puci. Gülen neagă orice amestec în tenativa eșuată de lovitură de stat. Pe de altă parte, luni seară, președintele Erdogan a declarat postului de televiziune CNN că nu se va opune revenirii la pedeapsa capitală dacă aceasta va fi decizia Parlamentului. Aceasta a fost abolită în 2004 .

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

5 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

2 săptămâni ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago