Categories: RegiuneSocialȘtiri

Două instituţii de învăţământ din centrul Orheiului, afectate de arbori doborâţi de intemperia de azi

Intemperia din după amiaza zilei de astăzi a căzut  ca din senin asupra Orheiului , iar odată cu aceasta s-au produs  şi căderi de arbori. S-a întâmplat chiar în centrul oraşului, iar  prin coincidenţă au fost afectate  ambele insitutuții de învățământ  mediu profesional – atât Colegiul de Medicina , cât și cel Pedagogic.  

Potrivit şefului Serviciului Salvatori din cadrul DSE Orhei, Viorel Patraș, până la ora 17 au parvenit  două semnale despre consecinţele provocate de startul vijelios al ploii de astăzi. Ambele – din oraşul Orhei. Unul din cazuri a necesitat adresare la dispeceratul furnizorului de electricitate, deoarece pe strada Renaşterii Naționale, în curtea Colegiului de Medicină, o parte dintr-un copac, în cădere, a rupt un fir  de electricitate. Aici, ”Spațiile Verzi” nu au putut interveni  până cand echipa de la ”Union Fenosa” nu a eliminat pericolul de electrocutare.

Cel de-al doilea  caz de prăbușire a unui arbore, semnalat salvatorilor, a avut loc chiar sub coasta  Primăriei Orhei. Un copac doborât s-a rezemat  de acoperişul blocului de studii al Colegiului Pedagogic, situat pe strada Vasile Mahu. O echipă de salvatori a intervenit cu autoscara, ajutându-i pe cei de la Spații Verzi să înlăture  urmările imediate ale  impactului copacului cu clădirea.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

o zi ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

6 zile ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

6 zile ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

o săptămână ago