Select your Top Menu from wp menus

Dosarul lui Ilan Șor (Shor) nu a fost tradus după luni de zile și nu a ajuns la Curtea de Apel

Dosarul lui Ilan Șor (Shor) încă nu a ajuns la Curtea de Apel, iar magistrații Judecătoriei Buiucani nu au putut să spună când va fi tradusă sentința motivată.
În timp ce sentința de condamnare a lui Șor (Shor) care, potrivit avocatului său, are puțin peste 100 de pagini, este tradusă timp de aproape jumătate de an, în dosarul omului de afaceri Veaceslav Platon, documentul de 121 de foi a fost tradus în aproximativ o lună. Asta deși ambii au fost condamnați de aceeași instanță aproape în aceeași perioadă, scrie tv8.md
Deși acum așteaptă traducerea din limba română în limba rusă, în anul 2016 Ilan Șor (Shor) a depus mărturii în limba română, în dosarul aceluiași Veaceslav Platon, potrivit unui proces-verbal făcut public de avocații ultimului. Platon a fost condamnat la 18 ani de închisoare în dosarul devalizării Băncii de Economii și se află încarcerat la Penitenciarul nr. 13.
La 7,5 ani de închisoare a fost condamnat și primarul de Orhei, Ilan Șor (Shor) într-un dosar legat de devalizarea sistemului bancar. Acesta însă se află la libertate până la pronunțarea unei sentințe definitive de Curtea de Apel Chișinău.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/dosarul-lui-ilan-sor-shor-nu-a-fost-tradus-dupa-luni-de-zile-si-nu-a-ajuns-la-curtea-de-apel/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19