Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală și a trimis în judecată cauza penală de învinuire a fostului deputat Chiril Lucinschi, reținut acum două luni în dosarul fraudelor de la Banca de Economii, Banca Socială și Unibank, transmite IPN.
Într-un comunicat de presă se menționează că fostul deputat, fiind gestionarul și beneficiarul efectiv al companiilor Toast Delux SRL și IPA International Project Agency, având scopul dobândirii mijloacelor bănești, sustrase prin fraudă din sistemul bancar moldovenesc, împreună cu persoane interpuse, ar fi comis spălare de bani. Astfel, în intervalul anilor 2012-2014, mai multe companii offshore, în temeiul unor contracte fictive de prestare a serviciilor de consultanță, au transferat companiei nerezidente IPA International Project Agency, cu conturi deschise în Liechtenstein 440 de mii de dolari. Analizând traseul banilor, s-a constatat că aceștia provin din creditele neperformante, sustrase în acea perioadă de la BEM, Unibank și Banca Socială prin intermediul unor companii offshor.
De asemenea, s-a mai stabilit că, în 2013, compania Toast Delux SRL, beneficiar al căreia este fostul deputat, ar fi dobândit de la Unibank un alt credit, fără gaj, în valoare de cinci milioane de lei. Ulterior, mijloacele financiare au fost convertite și transferate prin intermediul unui grup de companii către o companie nerezidentă. În final, peste 401 mii de dolari ajung pe conturile Rouseau Alliance LP care, la rândul ei, transferă acești bani către Banca de Economii, având ca scop cesionarea creditelor neperformante.
Potrivit oamenilor legii, informațiile acumulate indică asupra bănuielii rezonabile că numitul, împreună cu trei persoane interpuse, ar fi comis spălare de bani în proporții deosebit de mari. Această infracțiune prevede pentru persoanele declarate vinovate de instanță până la 10 ani de închisoare.
Totodată, fostul deputat este cercetat și pentru încălcarea regimului juridic de declarare a averii, pe motiv că în declarația sa de avere a tăinuit calitatea sa de proprietar al societăților comerciale Toast Delux SRL și IPA International Project Agency, despre care se presupune că ar fi fost implicate în frauda bancară, precum și pentru nedeclararea sumelor de bani parvenite pe conturile acestora, care au fost folosiți în scopuri personale pentru achitarea studiilor copiilor săi în străinătate.
Fostul deputat a fost reținut pe 25 mai, iar ulterior a fost plasat în arest la domiciliu. Chiril Lucinschi pledează nevinovat.