Categories: SocialȘtiri

Doi tineri, reținuți pentru că vindeau minorilor foi de odihnă false

Doi tineri de 18 și, respectiv, 20 de ani, au fost reținuți de poliție, fiind suspectați de comercializarea unor foi de odihnă false minorilor.

Suspecţii au fost reţinuţi în flagrant delict. Oamenii legii au depistat asupra lor pliante şi bani în sumă de circa 5000 de lei. În cadrul audierilor s-a stabilit că tinerii, pe parcursul lunii iunie curent, ar fi vândut peste 30 de foi de odihnă a câte 500 de lei fiecare.

Ei au recunoscut că au făcut rost de aceste foi de la nişte persoane care au postat anunţuri pe unele din reţelele de socializare. Le cumpărau la preţuri reduse, apoi le vindeau în sectoarele Centru şi Buiucani ale capitalei.

Poliţia solicită pătimaşilor care încă nu s-au adresat la comisariatele de sector să o facă imediat.

Suspecții riscă amendă de până la 20 de mii de lei sau de la 2 până la 6 ani de închisoare.

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

3 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

3 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

3 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

3 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

3 zile ago