Doi bărbaţi, de 57 şi de 58 de ani, au devenit victime ale incendiilor care s-au produs în satele Isacova şi Bieşti. Corpurile carbonizate ale celor doi au fost găsite de către pompieri, la doar câteva ore distanţă. Într-un caz, incendiul ar fi fost provocat de imprudenţa în timpul fumatului, iar în celălalt – de unele defecte ale sobei.
Noaptea trecută, în jurul orei 2, Direcţia Situaţii Excepţionale Orhei a fost alertată din cauza unui incendiu care a izbucnit în satul Isacova.
Pompierii au intervenit cu două autospeciale, iar după stingerea incendiului, în una din cele trei camere ale casei a fost descoperit corpul carbonizat al unei persoane. Vecina, care a chemat pompierii, a povestit că victima avea un mod de viaţă nesănătos şi obişnuia să fumeze în încăpere. Casa nici nu avea electricitate, iar proprietara ei locuieşte în Rusia. Cauza probabilă a incendiului din Isacova este imprudența în timpul fumatului.
Azi dimineaţă, la ora 8, pompierii au fost anunţaţi că arde o casă în satul Bieşti. Ajunşi la faţa locului, pompierii din Orhei au constatat că fumul iese de sub acoperişul bucătăriei bucătării de vară. Pe cuptorul din interior zăcea cadavrul carbonizat al stăpânului, care locuia singur. Se presupune că incendiul a avut loc cu 2 zile în urmă, dar fumul a fost observat abia luni de către un trecător care a anunţat pompierii şi poliţia.
foto: DSE Orhei
Direcția Situații Excepțională mun. Orhei a IGSU continuă în Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești, activitățile…
Campania de împădurire din localitatea Mălăiești, raionul Orhei, anunțată cu fast de autorități în toamna…
Începând cu 12 octombrie curent, în punctele de trecere a frontierei externe a Uniunii Europene…
Octombrie a intrat în toamna curentă cu ploi și vreme rece, iar prin localități se…
Elena Rogoti, profesoară de matematică la IP Liceul Teoretic „Alecu Russo” din Orhei și…
Astăzi la sediul Central al Judecătoriei Orhei a fost prezentat proiectul viitorului sediu, care va…