Din 2018, magazinele familiei lui Ilan Șor, vor rămâne fără facilități fiscale

Din 2018 magazinele duty-free, controlate de compania afiliată lui Ilan Shor, își vor pierde facilitățile fiscale.

Potrivit proiectului politicii fiscale și vamale pentru anul 2018, de la 1 iulie 2018, dar până la expirarea licenței care este valabilă la data intrării în vigoare a legii, vor fi anulate facilitățile fiscale și vamale pentru magazinele ce activează în regim duty-free aflate pe teritoriul țării sau la intrarea în țară (Aeroport, Leușeni, Criva, Chișinău). Aceste magazine având posibilitatea să activeze în regim general cu achitarea tuturor drepturilor de import. Licența Dufremol expiră pe 19 iunie 2019.

Magazinele din punctele sus-menționate sunt gestionate de compania Dufremol, care este condusă de familia primarului de Orhei, Ilan Shor. Dufremol-ul a fost unul din principalii donatori în campania electorală din 2015, când Shor a ajuns primar de Orhei. Acum doi ani, această companie a donat cca 1,5 miloane de lei pentru campania electorala a MSPR ‘Ravnopravie’, iar angajații companiei au făcut donații de zeci de mii de lei.

În campania pentru alegerile prezidențiale din toamna anului trecut compania Dufremol a donat 2,8 milioane de lei pentru candidata partidului Ravnopravie/Șor, Inna Popenco.
De menționat că tot de la Dufremol în 2015, a venit prima conducătoare a Asociației Obștești ”Pentru Orhei” , Maria Albot. Asociație despre care primarul de Orhei, declara acum doi ani că va fi finanţator al realizării promisiunilor sale din campania electorala.

RadioOrhei

Recent Posts

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

4 zile ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

4 zile ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

5 zile ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

6 zile ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

o săptămână ago

Comunicat DSE mun.Orhei: atenție la sursele de încălzire

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au venit în ajutorul…

o săptămână ago