Categories: RegiuneSocialȘtiri

Detalii despre accidentul TRAGIC de la Peresecina

Cele două victime ale accidentului tragic care a avut loc în dimineaţa zilei de astăzi lângă satul Peresecina sunt o fetiţă de 7 ani şi mama acesteia, de 32 de ani. Imediat după impactul fatal dintre automobilele Nissan şi Rover, în acelaşi loc de pe traseul Chişinău-Orhei a mai avut loc o coliziune rutieră cu implicarea a încă trei unităţi de transport. Din fericire, mai mult nicio persoană nu a avut de suferit. Potrivit Poliţiei, cauza preliminară a accidentelor în lanţ care s-au produs la intrarea în satul Peresecina ar fi gheţuşul de pe drum.

Prima tamponare a avut loc în timp ce şoferul unui Nissan care staţiona pe marginea carosabilului urca fetiţa în automobil. Mai întâi, un Rover a lovit Nissan-ul în spate, iar apoi şi lateral. La volanul Rover-ului se afla un tânăr de 28 de ani, care în timpul frânarii pe polei a pierdut controlul volanului.

Şoferul unui microbuz de pe ruta Parcari-Chișinău a văzut accidentul şi a hotărât să ajute. În timp ce microbuzul cu pasageri staţiona, acesta a fost izbit consecutiv în spate de două autoturisme. De această dată, nimeni nu a avut de suferit.

Şoferul automobilului Nissan, în care se aflau mama şi fiica decedate, a declarat Poliţiei că le transporta pe cele două la Gara auto din Chişinău. Acestea urmau să plece în Rusia la soţul şi, respectiv, tatăl celor două victime
Conducătorul auto care va fi găsit vinovat de producerea accidentului în care au decedat două persoane risca între 4 şi 7 ani de închisoare.

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

3 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

3 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

3 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

3 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

3 zile ago