Select your Top Menu from wp menus

Detalii despre accidentul TRAGIC de la Peresecina

Cele două victime ale accidentului tragic care a avut loc în dimineaţa zilei de astăzi lângă satul Peresecina sunt o fetiţă de 7 ani şi mama acesteia, de 32 de ani. Imediat după impactul fatal dintre automobilele Nissan şi Rover, în acelaşi loc de pe traseul Chişinău-Orhei a mai avut loc o coliziune rutieră cu implicarea a încă trei unităţi de transport. Din fericire, mai mult nicio persoană nu a avut de suferit. Potrivit Poliţiei, cauza preliminară a accidentelor în lanţ care s-au produs la intrarea în satul Peresecina ar fi gheţuşul de pe drum.

Prima tamponare a avut loc în timp ce şoferul unui Nissan care staţiona pe marginea carosabilului urca fetiţa în automobil. Mai întâi, un Rover a lovit Nissan-ul în spate, iar apoi şi lateral. La volanul Rover-ului se afla un tânăr de 28 de ani, care în timpul frânarii pe polei a pierdut controlul volanului.

Şoferul unui microbuz de pe ruta Parcari-Chișinău a văzut accidentul şi a hotărât să ajute. În timp ce microbuzul cu pasageri staţiona, acesta a fost izbit consecutiv în spate de două autoturisme. De această dată, nimeni nu a avut de suferit.

Şoferul automobilului Nissan, în care se aflau mama şi fiica decedate, a declarat Poliţiei că le transporta pe cele două la Gara auto din Chişinău. Acestea urmau să plece în Rusia la soţul şi, respectiv, tatăl celor două victime
Conducătorul auto care va fi găsit vinovat de producerea accidentului în care au decedat două persoane risca între 4 şi 7 ani de închisoare.

  • accident polei, peresecina, foto ip orhei (1)
  • accident polei, peresecina, foto ip orhei
  • accident polei, peresecina, foto ip orhei (2)
  • accident polei, peresecina, foto ip orhei (3)
  • accident polei, peresecina, foto ip orhei (4)
  • accident peresecina


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/detalii-despre-accidentul-tragic-de-la-peresecina/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19