Categories: PoliticRegiuneȘtiri

Deputatul Chiril Moțpan: Șor deține pașaport diplomatic moldovenesc, deși este dat în căutare internațională

Deputatul  Platformei DA, Chiril Moțpan a publicat astăzi un răspuns pe care I l-a oferit Secretariatul Parlamentului  cu privire la statutul oficial al liderului Partidului “Șor”, Ilan Șor. Legat de aceasta, Moțpan notează că obrăznicia unora nu are limite, pentru că nu este pedepsită din cauza paradoxurilor pe care le vedem în atitudinea mai multor structuri oficiale de la noi:

“Am vrut să văd care e statutul oficial al lui Ilan Șor în Parlamentul Republicii Moldova, așa că am solicitat informații de la secretariatul parlamentului. Am rămas nedumerit de multe.

Lui Ilan Șor i se menține statutul de deputat. Când a fugit din țară, parlamentul i-a reținut pur și simplu, un timp, o parte din salariu ca penalitate pentru absență. Adică statul Republica Moldova a continuat să-i plătească lui Ilan Șor, oficial, aproximativ câte 5.000 – 12.000 de lei în lunile iunie-decembrie 2019. Salariul de deputat i s-a suspendat definitiv abia în ianuarie 2020. Nu-i de mirare că Ilan Șor și membrii partidului pe care îl conduce ne au de proști.

Colac peste pupăză: este dat în căutare internațională și i s-a lăsat dreptul la pașaport diplomatic…”

Ilan Șor, care este condamnat de prima instanță  la 7 ani și șase  luni de judecată în unul din dosarele privind furtul miliardului, a fugit  din R.Moldova cu aproape 3 ani în urmă, după  ce oligarnul Vladimir Plahotniuc a fost înlăturat de la putere.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago