Deputaţii au votat în a doua lectură achitarea din bani publici datoriei de zeci de milioane a Mănăstirii Curchi către Glorinal

Parlamentul a votat,ieri în lectura a doua, proiectul de lege care prevede preluarea de către stat a datoriei Mănăstirii Currchi către Glorinal.
Amintim că la 29 iunie curent Guvernul a decis preluarea de stat a datoriei de 25 de milioane de lei a Mănăstirii Curchi către companai Glorinal .
Ulterior fostul ministru al finanţelor Veaceaslav Negruţă a postat pe blogul său opinia portivit căreia costul real preluat de stat (prin acest proiect) este de 39 milioane lei.
Decizia a fost calificată de membrii societăţii civile drept „corupţie la nivel înalt” , declarându-se nemulţumită de comportamentul preferenţial manifestat faţă de un actor privat, contrar legii privind ajutorul de stat.

Reconstrucţia Mănăstirii Curchi la care a participat activ compania Glorinal, despre care presa a scris că aparţine familiei Voronin, a început în anul 2006. Oamenii şi agenţii economici din întreaga republică au donat pentru acest proiect cca 90 de milioane de lei. Pentru lucrările de reparaţie au fost alocate şi sute de mii de lei din bugetul raionului Orhei.
Reconstrucţia Mănăstirii Curchi era patronată de ex-preşedintele R. Moldova, Vladimir Voronin şi, potrivit unor informaţii ale Centrului de Investigatii Jurnalistice, mai mulţi agenţi economici erau impuşi să facă donaţii pentru lucrarile efectuate în curtea şi împrejurimile mănăstirii.

RadioOrhei

Recent Posts

„Din cauza urii voastre, premierul luptă pentru viața sa”. După atacul armat, aliații lui Fico dau vina pe presa liberală și pe progresiști

Aliații lui Robert Fico din parlamentul slovac au criticat presa liberală și progresiștii, sugerând că…

2 ore ago

Ministerul Justiției solicită suspendarea activității partidului condus de un fost viceprimar de Orhei, pe un termen de șase luni

Ministerul Justiției a anunțat astăzi că a înregistrat la Judecătoria Chișinău, sediul Centru, cererea de…

3 ore ago

Procuratura Anticorupție sugerează că actuala putere este responsabilă de mai multe eșecuri în reforma justiției

În contextul interesului sporit și multiple întrebări din partea presei despre scrisoarea care a apărut…

8 ore ago

Peste 2.300.000 lei aduși în Moldova din Moscova, prin contrabandă, în beneficiul unui grup criminal organizat

Ofițerii Serviciului Vamal, de comun cu ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, sub conducerea procurorilor PCCOCS,…

10 ore ago

Comunicat DSE Orhei: intervenții la două incendii de amploare și extragerea unei persoane care s-a aruncat în fântână

În perioada de 29.04 - 14.05.202 pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești…

13 ore ago

SUA critică Israelul pentru modul în care duce războiul din Fâșia Gaza: „O pierdere oribilă de vieți omenești nevinovate”

Secretarul de stat Antony Blinken a formulat duminică unele dintre cele mai dure critici publice…

2 zile ago