Proiectul de lege cu privire la sănătatea reproducerii a fost aprobat astăzi, 15 iunie, în lectură finală de către Parlament. A trecut și amendamentul propus de liberal-democrați cu privire la excluderea art. 14. Astfel, nu a fost admis faptul ca în Republica Moldova să existe mame-surogat.
Întru susținerea acestei legi s-au expus 53 de deputați. Restul, printre care și fracțiunea PCRM, s-au abținut. „Acolo sunt niște erori pe care niciun redactor nu le va putea corecta. Propunerea noastră este ca proiectul de lege să fie întors pentru perfecționare”, a declarat deputata PCRM, Oxana Domente.
Precizăm că art.14 din lege prevedea ca maternitatea de substituție poate fi solicitată de femeile care din diverse motive medicale nu pot duce o sarcină. Mama purtătoare trebuie să fie rudă de gradul I, II sau III cu femeia pentru care va naște copilul. După naștere, mama surogat urmează să cedeze voluntar toate drepturile sale legale asupra acestui copil părinților biologici.
Liberal-democratul Valeriu Ghilețchi, susținut de mai mulți colegi de fracțiune, s-a opus proiectului din considerente religioase.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…