Profesorii care au fost prinși că transmiteau elevilor răspunsurile la testele de la examenul de limbă și literatură română vor fi demiși. Anunțul a fost făcut astăzi de ministrul Educației, Mihail Șleahtițchi.
El a menționat că s-au depistat numeroase încălcări la centrele de bacalaureat de la la liceul „Vasile Lupu”, „Traian” și „Pan. Halippa” din Edineț.
„Președintele centrului, secretarul și asistenții se fac responsabili de încălcările pe care le avem. Azi după prânz îi vom invita și vom discuta. Nu exclud că vor urma niște decizii serioase în strictă conformitate cu legislația. , a adăugat Șleahtițchi.
sursa:jurnal.md
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…