Categories: RegiuneSocial

Cum spaţiul din incinta Primăriei Orhei a ajuns la Partidul „Șor”?

Din săptămâna trecută, a devenit absolut vizibil că sediul Partidului Șor se află în incinta Primăriei Orhei. Acest subiect a fost abordat în rubrica ObservatOr, unde a mai fost menţionat că, deocamdată, nu e clar cum a ajuns partidul, condus de Ilan Șor (Shor)  sub acelaşi acoperiş cu Primăria, care este condusă tot de Ilan Șor.

Pentru a afla acest lucru, au fost răsfoite ultimele numere ale Monitorului Oficial – publicaţie unde, după cum se ştie, sunt plasate anunţurile despre organizarea şi desfăşurarea licitaţiilor pentru bunurile publice. Căutările informației despre spaţiul din incinta Primăriei Orhei nu s-au soldat cu nimic. Nici în publicaţiile regionale  Opinia Liberă  şi  Cuvântul   nu au fost plasate  astfel de anunţuri, după cum au relatat directorii acestora – Vasile Roman şi Tudor Iașcenco.

De notat că perioada în care anunţul ar fi putut fi publicat, iar după asta să mai fie organizată și o licitație, a fost  foarte scurtă. Asta, deoarece darea în locaţiune a spaţiului de la parterul Primăriei Orhei, care are o  suprafaţă de circa 120 de metri pătraţi, a fost decisă absolut recent. Decizia a fost aprobată pe 22 iunie, în cadrul şedinţei extraordinare a Consiliului municipal. Responsabilă pentru executarea deciziei, inclusiv pentru organizarea şi desfăşurarea unei licitaţii cu “strigare”, a fost desemnată viceprimara Marina Cravcenco. Am încercat să o contactăm telefonic în această dimineață, dar funcționara nu se afla la Primărie. 

Pentru a clarifica situaţia, pe adresele de e-mail oficiale a viceprimarei Cravcenco şi a Primăriei Orhei a fost expediată o cerere de informaţii de interes public. În cazul în care solicitării se va da curs, am putea afla dacă anunţul despre licitaţie a fost publicat și unde anume, dacă şi când a fost organizată licitaţia, cine a participat la concurs și cu ce oferte şi de ce anume Partidului Șor i s-a oferit spațiu în incinta  Primăriei Orhei.

RadioOrhei

Recent Posts

La Orhei a fost prezentat proiectul viitorului sediu al Judecătoriei Orhei

Astăzi la sediul Central al Judecătoriei Orhei a fost prezentat proiectul viitorului sediu, care va…

2 ore ago

Paul Goma, evocat la 90 de ani prin lansarea volumului „Arca lui Goma. Biografia unui scriitor”

Scriitorul Paul Goma a fost comemorat la cei 90 de ani de la naștere, prin…

13 ore ago

Comunicat DSE mun.Orhei: un locuitor al s. Pohorniceni a depistat două muniții în timpul lucrărilor agricole

În ultimele zile de septembrie, cazurile excepționale în care s-au nimerit cetățenii i-au pus pe…

3 zile ago

Ce rezultate preliminare au fost înregistrate în raionul Orhei la alegerile parlamentare de ieri

Potrivit datelor făcute publice de CEC ieri în raionul Orhei au fost exprimate 42684 voturi…

5 zile ago

Azi în raionul Orhei au votat mai puțin cu 2 mii de alegători, comparativ cu parlamentarele de acum patru ani

Potrivit datelor CEC în raionul Orhei azi la urnele de vot s-au prezentat 44340 persoane.…

5 zile ago