CSJ a decis strămutarea dosarului Șor la Curtea de Apel Chișinău, după aproape trei ani în care cauza s-a aflat la instanța din Cahul

Magistrații Curții Supreme de Justiție (CSJ) au admis strămutarea dosarului lui Ilan Șor de la Curtea de Apel Cahul la Curtea de Apel Chișinău. Încheierea este irevocabilă.

De asemenea, magistrații Curții Supreme de Justiție au menținut încheierii Curții de Apel Cahul din 25.07.2019 privind înlocuirea măsurii preventive – liberarea provizorie sub control judiciar aplicată față de Ilan Șor, cu măsura preventivă – arestul preventiv și anunțarea în căutare. 

Totodată, au fost menținute și încheierile instanței, prin care au fost admise demersurile părților de anexare a materialelor scrise.

La data de 15 ianuarie 2018, dosarul lui Șor a ajuns pe masa instanței de apel Chișinău. Acolo însă majoritatea judecătorilor au refuzat să examineze dosarul Șor din diferite motive. Inițial, magistrații Xenofon Ulianovschi și Silvia Vrabii au fost cei care au refuzat să examineze dosarul Șor. Mai apoi și Igor Mânăscurtă și Oxana Robu au refuzat să examineze dosarul Șor, motivând că au în gestiune dosarul de escrocherie şi spălare de bani în privința lui Veaceslav Platon în care Ilan Șor are statut de martor al acuzării.

În februarie 2018, a fost luată decizia ca dosarul lui Șor să fie strămutat de la Curtea de Apel din capitală la cea Cahul, după ce doi judecători de la Curtea de Apel au depus cereri de autorecuzare, după ce și magistrații Xenofon Ulianovschi și Silvia Vrabii au refuzat să examineze dosarul.

sursa: unimedia.info

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

2 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

o săptămână ago