Procuratura Generală dezaprobă modul în care CSJ a interpretat normele procesual penale în cazul Șor

După 3 ani și 4 luni de examinare a dosarului la Curtea de Apel Cahul, astăzi, Curtea Supremă de Justiție a decis strămutarea dosarului de învinuire a lui Ilan Șor, înapoi la Curtea de Apel Chișinău.

Este de menționat că fiecare motiv invocat de apărare, luat individual, a fost obiect de examinare al celor 9 cereri anterioare de strămutare, iar CSJ le-a dat aprecierea corespunzătoare, respingând cererile.

Prin urmare, în premieră CSJ își motivează decizia printr-o „suspiciune colectivă de imparțialitate, raportat la pretinsele fapte care au întemeiat concluzia” pentru a reîntoarce dosarul în instanța inițială.

Astfel, ajunsă practic în faza de finalizare a judecării cazului, după prezentarea deopotrivă a probelor acuzării și ale apărării, audierii martorilor și examinarea materialelor, instanța de apel din Chișinău urmează să reia examinarea speței de la bun început.

Conform prevederilor legislației procesual penale, examinarea cererii la CSJ se desfășoară fără participarea procurorului.

Deși, soluția CSJ este irevocabilă, Procuratura Generală dezaprobă modul în care instanța supremă a interpretat normele procesual penale și le-a raportat circumstanțelor de fapt ale speței, or și cea din urmă cerere de strămutare, considerăm că urma a fi respinsă pe motive de repetitivitate.

Procuratura Generală

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

2 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

2 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

2 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

2 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

2 zile ago