Comisia de ancheta a сazului de vânătoare din 23 decembrie va fi formata din 9 parlamentari.
Memrbii comisiei sunt 4 deputaţi PCRM, 3 din PLDM, si câte unul din PD si PL.
Rreprezentanţii PCRM în comisie sunt deputaţii Anatolie Zagorodnii, Anatol Gorilă, Alexandru Petcov şi Grigore Petenco, primii doi vor deţine funţiile de preşedinte şi secretar al comisiei.
Din partea PLDM în comsie au fost inclşuşi deputaţii Iurie Ţap, care va fi şi vice-preşedinte al acesteia, Iurie Apostolachi şi Alexandru Cimbirciuc
PD şi PL va fi reprezentat în comisie de deputaţii Alexandru Stoianoglo şi respectiv Valeriu Munteanu
Deputatul PL, Mihai Ghimpu a declarat aproape de finalul şeedinţei extraordinare a parlamentului că aceasta comisie va investiga doar latura deontologica a actiunilor persoanelor cu functii implicate in vanatoare şi nu omorul lui Sorin Paciu.