Direcţia Securitatea Internă a Departamentul Instituţiilor Penitenciare stfel, a identificat, un supraveghetor al Serviciului Regim şi Supraveghere a penitenciarului nr.3-Leova , care, sistematic, introducea pe cale ilicită şi oferea deţinuţilor diferite obiecte interzise, inclusiv diverse sume băneşti, care ulterior erau utilizate de către unii deţinuţi în organizarea şi desfăşurarea unor jocuri de noroc cu atragerea şi implicarea unui număr larg de deţinuţi.
La data de 05 septembrie curent, în jurul orei 12:00, în rezultatul realizării unei informaţii operative, de către Direcţia Securitate Internă a DIP, în colaborare cu serviciile abilitate din cadrul Penitenciarului nr.3-Leova, supraveghetorul SRS a fost reţinut, după ce a fost verificat iniţial la punctul de control şi trecere a penitenciarului şi preîntîmpinat de răspunderea pe care o poartă. Ulterior, acesta aflîndu-se deja pe teritoriul penitenciarului şi fiind supus unui control repetat, asupra sa, a fost depistată o bancnotă de 200 lei MD, bine camuflată în geanta personală.
Asupra cazului dat, a fost iniţiată o cercetare de serviciu şi concomitent, materialele iniţial administrate au fost remise Procurorului raionului Leova pentru examinare, sub aspect penal, în conformitate cu prevederile art.274 Cod de procedură penală.
Direcția Situații Excepțională mun. Orhei a IGSU continuă în Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești, activitățile…
Campania de împădurire din localitatea Mălăiești, raionul Orhei, anunțată cu fast de autorități în toamna…
Începând cu 12 octombrie curent, în punctele de trecere a frontierei externe a Uniunii Europene…
Octombrie a intrat în toamna curentă cu ploi și vreme rece, iar prin localități se…
Elena Rogoti, profesoară de matematică la IP Liceul Teoretic „Alecu Russo” din Orhei și…
Astăzi la sediul Central al Judecătoriei Orhei a fost prezentat proiectul viitorului sediu, care va…