Categories: SocialȘtiri

Codul Educaţiei a fost votat în Parlament

Învăţămîntul va fi obligatoriu pînă la vîrsta de 18 ani în R. Moldova. Prevederea va fi aplicată nu mai tîrziu de anul 2018. Acest lucru este stabilit în Codul Educaţiei, care a fost astăzi adoptat de Parlament în lectură finală cu votul a 55 de deputaţi, informează MOLDPRES.

Proiectul vine să înlocuiască Legea învăţămîntului adoptată în anul 1995. Documentul stabileşte că în sistemul educaţional procesul de învăţămînt se desfăşoară în limba română, în limbile minorităţilor naţionale sau în una din limbile de circulaţie internaţională. Totodată studierea limbii române va deveni obligatorie în toate instituţiile de învăţămînt de orice nivel.

O altă prevedere a proiectului se referă la faptul că pentru evaluarea rezultatelor obţinute de elevi în clasele primare vor fi utilizaţi descriptori, şi nu note cum este în prezent. Autorii proiectului propun ca posturile de rector, prorector şi decan să poată fi deţinute de una şi aceeaşi persoană nu mai mult de două mandate consecutive, a cîte cinci ani fiecare. În acelaşi timp, în licee vor putea preda doar profesori cu diploma de master, iar la universitate – doar cadre didactice cu diplome de doctor.

În document mai este stabilit că directorii instituţiilor de învăţămînt vor fi aleşi prin concurs şi vor avea mandate limitate de patru ani.

Codul urmează să intre în vigoare la începutul anului de studii din anul publicării, cu excepţia unor prevederi.

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

3 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

3 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

3 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

3 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

3 zile ago