Ilan Șor susține că principalul beneficiar al furtului din sistemul bancar este Veaceslav Platon, dar că acesta ar fi plătit două milioane de dolari experților Kroll ca numele său să nu apară în investigații. Controversatul om de afaceri, primar de Orhei și lider al partidului care-i poartă numele, susține că a fost o victimă a circumstanțelor și că a fost nevoit să scoată de la S.A. „Banca de Economii” 250 de milioane de euro, scrie Ziarul de Gardă.
Banii i-a scos fiind amenințat de Vlad Filat cu presiuni asupra afacerilor și fiind asigurat de Veaceslav Platon că banii vor fi întorși, il citează pe Șor publicația care notează totodată, că Ilan Șor recunoaște că s-a aflat în relații apropiate de prietenie cu Filat, Platon și Usatîi.
Declarațiile despre fraudele din sistemul bancar, Șor le-a făcut pentru RTR Moldova, în cadrul unei emisiuni în care s-a poziționat drept parte vătămată a schemei, din care dă asigurări că nu a beneficiat de niciun dolar.
În articolul despre versiunea lui Șor privind frauda bancară, expusă într-un interviu amplu, acordat RTR Moldova, publicația evidențiază și unele neconcordanțe între declaratiile anterioare ale lui Ilan Șor și cele actuale.
Materialul integral, AICI
Comisia Electorală Centrală (CEC) informează alegătorii că pot verifica, în regim online, corectitudinea datelor înscrise…
Recent, pe pagina web a Curții de Apel Bălți a fost publicată decizia motivată în…
Toamna a început pentru pompieri și salvatorii din Orhei, Rezina, Șoldănești și Telenești cu multe…
Pompierii IGSU din municipiul Orhei au fost solicitați pentru lichidarea unui incendiu care s-a produs…
Anul trecut Întreprinderea Municipală ”Achiziții, Comerț și Piețe”, fondată de Consiliul Municipal Orhei a înregistrat…
Recent pe pagina web a Judecătoriei Orhei a fost publicat dispozitivul hotărârii prin care s-a…