Select your Top Menu from wp menus

Cele 100 mln euro ar fi alocate dacă Moldova ar încheia reforma justiției, deputat PE

Justiția este un domeniu în care Republica Moldova înregistrează întârzieri. Dacă s-ar reuși încheierea reformelor în domeniu, ar fi deschis accesul la cele 100 de milioane pe care Chișinăul trebuia să le primească. Declarația a fost făcută de către Norica Nicolai, deputat în Parlamentul European, în cadrul unei întrevederi cu vicepreședintele Parlamentului de la Chișinău, Iurie Leancă, în marja reuniunii a V-a a Comitetului parlamentar de asociere UE-Republica Moldova, care are loc în perioada 25-26 octombrie la Strasbourg, Franța.

Potrivit unui comunicat de presă al grupului Partidului Popular European din Moldova, citat de IPN, Norica Nicolai a declarat că UE trebuie să susțină Republica Moldova pentru a nu admite schimbarea vectorului de dezvoltare.

„Republica Moldova a ieșit din crizele politice care au îngreunat apropierea de UE și depune eforturi pentru a restabili încrederea partenerilor. Este important să privim obiectiv realizările Parlamentului, Guvernului, să stabilim reguli clare prin care instituțiile europene să pună o presiune productivă pe autoritățile de la Chișinău”, a declarat Iurie Leancă în cadrul întrevederii.

La finele reuniunii va fi adoptată o declarație și vor fi înaintate recomandările.
Comitetul este prezidat de către un reprezentant al Parlamentului Republicii Moldova și un reprezentant al Parlamentului European. În prezent, copreședinți ai Comitetului sunt Iurie Leancă, din partea Parlamentului Republicii Moldova, și Andi Cristea, din partea Parlamentului European. Ultima reuniune a Comitetului a avut loc la Chișinău în luna mai.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/cele-100-mln-euro-ar-fi-alocate-daca-moldova-ar-incheia-reforma-justitiei-deputat-pe/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19