O echipă de cercetători au reuşit ceva ce pare desprins din cele mai fanteziste lucrări science-fiction: au dezvoltat o metodă ce permite producerea unei cantităţi nelimitate de alimente în deşert, cu ajutorul razelor Soarelui şi a apei de mare.
Un grup de oameni de ştiinţă din Europa, Asia şi America de Nord, condus de un fost bancher în vârstă de 33 de ani, a înfiinţat într-o zonă de deşert din Australia compania Sundrop Farms. Profitând de preţul scăzut al terenului din deşert, unde singura resursă disponibilă este soarele, compania Sundrop Farms a achiziţionat o porţiune întinsă şi a iniţiat un proiect experimental ce promite să rezolve problemele alimentare ale omenirii.
Specialiştii Sundrop Farms au realizat ceva ce pare imposibil: folosind soarele pentru a desaliniza apa de mare, pe care o folosesc pentru irigaţii şi pentru a încălzi şi răci serele (în funcţie de nevoie), oamenii de ştiinţă au reuşit să producă tone de legume de calitate superioară, fără pesticide, de-a lungul întregului an.
Până acum, compania a reuşit să producă roşii, ardei şi castraveţi în cantităţi comerciale, iar aceeaşi tehnologie poate fi folosită pentru numeroase alte culturi. Marele avantaj este faptul că tehnologia Sundrop Farms nu consumă deloc apă dulce şi necesită foarte puţini combustibili fosili. Apa de mare şi energia solară sunt disponibile gratuit în cantităţi (aproape) nelimitate.
Proiectul inaugurat acum 18 luni a funcţionat atât de bine, încât numeroşi investitori şi reprezentanţi ai lanţurilor de supermarketuri au călătorit în Port Augusta, Australia, pentru a vedea cu ochii lor succesul Sundrop Farms. Acum, compania intenţionează să construiască o nouă seră în valoare de 8 milioane de lire sterline, ce urmează să se întindă pe 8 hectare – fiind de 40 de ori mai mare decât construcţia iniţială. Anual, în noua seră vor fi produse 2,8 milioane de kilograme de roşii şi 1,2 milioane de kilograme de ardei.
„Se poate spune că acest proiect este mai important decât orice altceva ce se petrece în acest moment pe glob”, susţine publicaţia britanică The Observer. Motivul? Agricultura consumă între 60% şi 80% din totalul resurselor de apă dulce de pe Terra, astfel că reuşita companiei Sundrop Farms – creşterea legumelor fără resurse de apă dulce – este „de-a dreptul miraculoasă”, afirmă jurnaliştii britanici.
Sistemul prin care compania Sundrop Farms reuşeşte să crească legume în deşert, într-o perioadă de secetă, pare desprins din filmele SF.
Numeroase oglinzi parabolice, aşezate într-un şir de 75 de metri, urmăresc soarele de-a lungul întregii zile şi îşi concentrează căldura asupra unei ţevi în care se găseşte petrol. Petrolul fierbinte încălzeşte la rândul său câteva rezervoare cu apă de mare aflate în apropiere. Apa de mare este pompată de la câţiva metri de sub pământ (ţărmul aflându-se la doar 100 de metri distanţă). Petrolul încălzeşte apa de mare la 160 de grade Celsius, iar aburul produs este direcţionat către turbine ce produc electricitate. O parte din apa fierbinte încălzeşte sera în timpul nopţilor răcoroase, iar restul este direcţionat către o centrală de desalinizare care produce 10.000 de litri de apă dulce în fiecare zi. Apa este pură, fiind nevoie doar de adăugarea un mix de nutrimente înainte să fie turnată peste plante. Aerul din seră este menţinut umed şi rece datorită unui sistem prin care apa este picurată peste o serie de panouri de evaporare din carton, aerul fiind direcţionat prin acestea cu ajutorul unor ventilatoare.
Întregul sistem este computerizat, ceea ce permite controlarea serei de oriunde din lume. Dave Pratt, un membru al echipei, poate controla condiţiile din seră chiar şi atunci când iese în oraş
Un alt avantaj al sistemului Sundrop este faptul că legumele sunt produse fără a se folosi vreun pesticid. Singurul motiv pentru care aceste legume nu pot obţine eticheta de „organic” este faptul că sunt crescute hidroponic, nu în sol.
Sera nu depinde în totalitate de tehnologie. În interiorul său trăiesc un număr de albine care ajută la dezvoltarea culturilor şi care trăiesc fără a fi ameninţate de prădători. De asemenea, Sundrop Farms foloseşte o specie de „insecte benefice”, cunoscut sub numele de Orius, care omoară dăunătorii, protejând astfel plantele.
Sundrop continuă eforturile de extindere, urmând să inaugureze în scurt timp o nouă fermă în Qatar. Dacă această tehnologie se va dovedi una de succes pe scară largă, va reprezenta un succes extraordinar, liniştind temerile că omenirea va întâlni probleme grave pe măsură ce populaţia planetei creşte şi cererea de alimente se dublează.