Select your Top Menu from wp menus

Ce se ştie şi ce nu se ştie despre premierul desemnat

Premierul desemnat Chiril Gaburici a început negocieri pentru formarea guvernului şi pentru a-i convinge pe parlamentari sa ii dea votul de investitura. Liberalul Mihai Ghimpu a declarat că poziţia PL nu s-a schimbat, şi că partidul său va sprijini cabinetul premierului desemnat doar în cadrul unei alianțe PLDM-PDM-PL. Vorbind după discuțiile cu Gaburici, la care a fost prezent și liderul PLDM, Vlad Filat, Mihai Ghimpu a anunțat că decizia finală va fi luată de către Biroul Politic al formaţiunii. Potrivit agenţiei de presa IPN, ședința Parlamentului la care urmează să fie învestit guvernul ar putea avea loc joi. Premierul desemnat a avut consultări si cu comuniştii. Liderul PLDM, Vlad Filat, a declarat ca programul de guvernământ al premierului desemnat va fi precum cel al premierului in exercitiu Iurie Leancă, program care, după cum se ştie nu a primit votul de învestitura. Dar cine este premierul desemnat? Se ştiu puţine lucruri concrete despre el si în presa moldoveneasca, la fel si pe site-uri sociale au fost lansate tot felul de ipoteze si speculaţii.

Chiril Gaburici are 38 de ani, este economist de meserie şi pare altfel decât ceilalţi manageri de întreprinderi cunoscuţi în Moldova. În cercurile puterii de la Chişinău este considerat drept unul dintre cei mai buni conducători de companie. Demnitari din fostul guvern spun că în 2012 a fost avansat la Baku pentru mega performanţe la Moldcell, pe care ar fi preluat-o într-o perioadă proastă, iar despre activitatea sa de la Azercell – că era tratat cu mult respect de colegi şi oficiali şi că ar fi obţinut oferte de angajare de la o serie de mega companii azere. Cunoscuţii spun că e modest, chiar dacă în Chişinău a fost văzut la volanul unui Lexus luxos, că e corect, pasionat de tot ce face şi că obişnuieşte să joace jocuri de inteligenţă în familie şi cu prietenii.

Totuşi, Chiril Gaburici a fost propus de PLDM la funcţia de premier după ce săptămâna trecută Iurie Leancă, fostul premier liberal-democrat din ultimii doi ani, care obţinuse simpatia unei părţi însemnate a electoratului proeuropean, nu reuşise să acumuleze în Parlament decât voturile coaliţiei minoritare compuse din PLDM şi PD.

Percepţia publică a acestui eşec e că el s-ar datora unor „jocuri de culise” ale celor două partide, în particular ale şefului liberal-democraţilor, Vlad Filat.

Fiind nominalizat în acest context, Chiril Gaburici, care de altfel ar fi, potrivit cunoscuţilor, într-o relaţie apropiată şi cu premierul „sacrificat” Iurie Leancă, şi-a atras din start o atitudine circumspectă şi bănuitoare.

I s-a amintit, bunăoară, modalitatea prin care şi-ar fi obţinut diploma de studii. Ipoteza e că ar fi fost exmatriculat de la ASEM, unde ar fi studiat câţiva ani, iar ulterior şi-ar fi luat licenţa la o universitate privată de proastă faimă din Chişinău.

S-a speculat apoi pe seama unor presupuse „scheme” de corupţie prin care compania de telefonie mobilă de la Chişinău, pe care a condus-o în perioada 2008-2012, iar ulterior şi cea azeră de unde oficial a plecat la sfârşitul anului 2014, ar fi „furat” compania suedeză fondatoare a celor două, motiv pentru care ar fi fost mai întâi retrogradat, iar ulterior demis.

În anumite articole i s-a imputat o legătură prea strânsă cu liderul comuniştilor moldoveni Vladimir Voronin, a cărui nepoată e căsătorită cu fiul vice-ministrului Transportului din Azebaidjan, Musa Pahanov.

În alte publicaţii s-a pretins că, înainte de a deveni prim-ministru, ar trebui să-şi clarifice implicarea în evenimentele din aprilie 2009, când în timpul protestelor tinerilor, telefonia mobilă fusese bruiată în centrul capitalei, se pare în urma unui ordin formulat de preşedintele de atunci, Vladimir Voronin. Numele lui Gaburici apare chiar în raportul Comisiei Nagacevschi cu privire la evenimentele din aprilie 2009, la compartimentul „Situaţia cu ne-funcţionarea telefoniei mobile”. Raportul conţine şi o menţiune specială despre compania Moldcell, condusă în acea perioadă de Chiril Gaburici. „Unul din operatorii de telefonie mobilă şi anume ÎM „Moldcell” a sfidat prevederile legale şi a încercat să ducă în eroare Comisia de anchetă şi a susţinut că nu a suspendat serviciile sale, iar întreruperea legăturii telefonice a fost cauzată de suprasolicitarea reţelelor”.

În ziua nominalizării sale în funcţia de prim-ministru, cunoscutul sociolog de la Chişinău, Doru Petruţi, a publicat pe blogul său un comentariu întitulat „Guvernul din umbră” în care îi face o descriere lui Chiril Gaburici pe care din text se poate înţelege că îl cunoaşte destul de bine: „În primul rând merită să îl felicităm măcar pentru reuşita extraordinară de a ajunge în doar câţiva ani de la un simplu şofer, agent de vânzări, director de vânzări şi apoi Director General la companii de sute de milioane de dolari. Şi, inevitabil, nu poţi rămâne în astfel de poziţii nefăcând şi lucruri bune.”

„Dar – mai scrie sociologul – în acest moment, Republica Moldova ar avea nevoie de un prim-ministru care să îndeplinească, să insufle un singur atribut: credibilitate!… A porni la drum cu atribute precum „devalizare”, „corupţie”, „legături urât mirositoare” nu se conjugă cu verbul a fi credibil şi cu funcţia de prim-ministru.”

În opinia lui Doru Petruţi, Chiril Gaburici ar mai avea acum la îndemână opţiunea „decentă” să se retragă.

„Voi înţelege că ţi-a fost greu, că ai fost un băiat simplu şi sărac. În acest caz, vei avea cel puţin amiciţia mea şi în continuare”, i se adresează sociologul Doru Petruţi, de pe blogul său personal, viitorului posibil premier.

sursa: europalibera.org


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/ce-se-stie-si-ce-nu-se-stie-despre-premierul-desemnat/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19