Curtea Constituțională a respins sesizarea deputaților Vasile Bolea și Vladimir Odnostalco privind controlul constituționalității unor prevederi din Codul Educației și unei hotărâri de Guvern cu privire la planurile (comanda de stat) de pregătire a cadrelor de specialitate, pe meserii, specialități şi domenii generale de studii, în instituțiile de învățământ profesional tehnic şi superior pentru anul de studii 2015-2016, transmite IPN.
Potrivit autorilor sesizării, prin unele prevederi ale Codului Educației instituțiilor le este impus un organ extern, străin mediului universitar, care, de facto, efectuează administrarea activității instituției. Este vorba despre Consiliul pentru dezvoltare strategică instituțională. În sesizarea lor, deputații au menționat că prin impunerea unui astfel de organ autonomia instituțiilor de învățământ superior este anulată, devenind o prevedere legislativă pur declarativă, ceea ce încalcă grav principiile statului de drept și dreptul de autonomie.
Curtea Constituțională a constatat că plata unei indemnizații lunare de către fondatorul unei universități private membrilor Consiliului pentru dezvoltare strategică instituțională nu încalcă dreptul acestuia la proprietate. În același timp, Consiliul urmărește un scop de interes public și anume: de a asigura standarde de calitate în învățământul superior, nefiind o povară excesivă. Includerea în Consiliu a membrilor din afara universității este o garanţie că învăţământul superior se va face pe baza standardelor de calitate.
Curtea a emis o Adresă Parlamentului prin care a semnalat necesitatea clarificării modului de înființare, reorganizare și lichidare a instituțiilor de învățământ private şi a noţiunii de „minister de resort” la desemnarea membrilor Consiliului pentru dezvoltare strategică instituțională.