Consiliul Municipal Orhei a aprobat în ședința sa recentă Contractul de finanțare cu Instituția Publică ...
Cantina unui liceu din Orhei va fi reparată în sumă de peste 2,5 milioane lei DOC
Cantina unui liceu din Orhei va fi reparată în sumă de peste 2,5 milioane lei DOC
Consiliul Municipal Orhei a aprobat în ședința sa recentă Contractul de finanțare cu Instituția Publică Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală, care prevede alocarea a peste 2,5 milioane ...
Read more| by RadioOrheiAsociațiile de fermieri, pe poziții diferite | Doar una va protesta pe 20 septembrie
Asociațiile de fermieri, pe poziții diferite | Doar una va protesta pe 20 septembrie
Doar una dintre cele trei asociații care au negociat cu Ministerul Agriculturii revendicările fermierilor ...
Doar una dintre cele trei asociații care au negociat cu Ministerul Agriculturii revendicările fermierilor afectați de secetă va protesta pe 20 septembrie. Agricultorii susțin că își vor scoate în stra ...
Read more| by RadioOrheiPrima ședință plenară din cadrul sesiunii ordinare de toamnă a Parlamentului a început cu aceleași încălcări care au fost monitorizate pe parcursul sesiunii ordinare de primăvară
Prima ședință plenară din cadrul sesiunii ordinare de toamnă a Parlamentului a început cu aceleași încălcări care au fost monitorizate pe parcursul sesiunii ordinare de primăvară
Prima ședință plenară din cadrul sesiunii ordinare de toamnă a Parlamentului a început cu aceleași încălc ...
Prima ședință plenară din cadrul sesiunii ordinare de toamnă a Parlamentului a început cu aceleași încălcări care au fost monitorizate pe parcursul sesiunii ordinare de primăvară. Astfel, ordinea de z ...
Read more| by RadioOrheiFederaţia Naţională a Fermierilor renunţă la protestele anunţate pentru data de 20 septembrie
Federaţia Naţională a Fermierilor renunţă la protestele anunţate pentru data de 20 septembrie
Federaţia Naţională a Fermierilor renunţă la protestele anunţate pentru data de 20 septembrie, se arată î ...
Federaţia Naţională a Fermierilor renunţă la protestele anunţate pentru data de 20 septembrie, se arată într-un comunicat emis de organizaţie, relatează Radio Moldova. Reprezentanţii Federaţiei preciz ...
Read more| by RadioOrheiCSE a stabilit noi reguli pentru sezonul de vânătoare 2022-2023
CSE a stabilit noi reguli pentru sezonul de vânătoare 2022-2023
Vânătoarea va fi permisă exclusiv pe terenurile deschise, în limitele cotelor de recoltare aprobate pentr ...
Vânătoarea va fi permisă exclusiv pe terenurile deschise, în limitele cotelor de recoltare aprobate pentru sezonul de vânătoare 2022-2023, conform deciziei de ieri a Comisiei pentru Situaţii Excepţion ...
Read more| by RadioOrheiPentru localitățile din raionul Orhei sunt pregătite peste 4,6 mii metri steri de lemn. Potrivit lemne.md unele localități din raion nu sunt atribuite niciunui ocol silvic. VEZI LISTA
Pentru localitățile din raionul Orhei sunt pregătite peste 4,6 mii metri steri de lemn. Potrivit lemne.md unele localități din raion nu sunt atribuite niciunui ocol silvic. VEZI LISTA
Guvernul a anunțat azi lansarea site-ului lemne.md care reprezintă un sistem informațional de gestionare ...
Guvernul a anunțat azi lansarea site-ului lemne.md care reprezintă un sistem informațional de gestionare a procesului de distribuire a lemnelor în R. Moldova, „util pentru cetățeni și primarii locali ...
Read more| by RadioOrheiRezerviștii vor fi convocați la antrenamente, anunță Ministerul Apărării
Rezerviștii vor fi convocați la antrenamente, anunță Ministerul Apărării
Rezerviștii Forțelor Armate vor desfășura, în perioada 19-23 septembrie curent, antrenamente în ...
Rezerviștii Forțelor Armate vor desfășura, în perioada 19-23 septembrie curent, antrenamente în centrele de instruire ale Armatei Naționale. Activitatea se organizează cu scop ...
Read more| by RadioOrheiAnul trecut, 180 de persoane au suferit intoxicații cu ciuperci
Anul trecut, 180 de persoane au suferit intoxicații cu ciuperci
Anul trecut, 180 de persoane, printre care 41 de copii, au suferit intoxicații cu ciuperci, transmite MOL ...
Anul trecut, 180 de persoane, printre care 41 de copii, au suferit intoxicații cu ciuperci, transmite MOLDPRES. Solicitată de agenție, șefa Serviciului informare și comunicare al Agenției Naționale pe ...
Read more| by RadioOrheiUE și BEI își intensifică sprijinul oferit Moldovei prin intermediul unui grant UE în valoare de 15 milioane de euro
UE și BEI își intensifică sprijinul oferit Moldovei prin intermediul unui grant UE în valoare de 15 milioane de euro
Grantul în valoare de 15 milioane de euro oferit de UE și gestionat de BEI va sprijini Guvernul Republici ...
Grantul în valoare de 15 milioane de euro oferit de UE și gestionat de BEI va sprijini Guvernul Republicii Moldova să întreprindă măsuri cuprinzătoare de eficiență energetică în țară;Acest grant compl ...
Read more| by RadioOrheiCSP a anunțat concurs pentru funcția de adjunct al procurorului șef al raionului Orhei
CSP a anunțat concurs pentru funcția de adjunct al procurorului șef al raionului Orhei
Consiliul Superior al al Procurorilor a anunțat concurs între procurorii ce se vor înscrie în Registrul c ...
Consiliul Superior al al Procurorilor a anunțat concurs între procurorii ce se vor înscrie în Registrul candidaților pentru suplinirea funcțiilor vacante de procurori Lista procurorilor care solicită ...
Read more| by RadioOrheiAutoritățile orheiene vor să îi acorde titlul de ”Cetățean de onoare al raionului Orhei” – Mitropolitului Moldovei, Vladimir
Autoritățile orheiene vor să îi acorde titlul de ”Cetățean de onoare al raionului Orhei” – Mitropolitului Moldovei, Vladimir
Președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu propune acordarea titlului de cetățean de onoare al raionului ...
Președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu propune acordarea titlului de cetățean de onoare al raionului Orhei - Mitropolitului Moldovei, Vladimir. Potrivit unui proiect de decizie publicat azi pe sit ...
Read more| by RadioOrheiO femeie din raionul Orhei este cercetată pentru escrocherie
O femeie din raionul Orhei este cercetată pentru escrocherie
Ofițerii de investigație a Inspectoratului de Poliție Ciocana împreună cu polițiștii din Orhei, în urma a ...
Ofițerii de investigație a Inspectoratului de Poliție Ciocana împreună cu polițiștii din Orhei, în urma acțiunilor desfășurate au reținut o femeie de 28 de ani din raionul Orhei, care este suspectată ...
Read more| by RadioOrheiVine perioada rece. Ce recomandă DSE Orhei
Vine perioada rece. Ce recomandă DSE Orhei
Odată cu răcirea timpului de afară, fiecare om va utiliza diverse surse de încălzire, instalații termice. ...
Odată cu răcirea timpului de afară, fiecare om va utiliza diverse surse de încălzire, instalații termice. Deși pare că cetățenii cunosc regulile de exploatare a acestor instalații termice (sobe, cazan ...
Read more| by RadioOrheiPromo-LEX: La 4 ani de la expulzarea ilegală a profesorilor turci – justiția încă este așteptată
Promo-LEX: La 4 ani de la expulzarea ilegală a profesorilor turci – justiția încă este așteptată
Astăzi se împlinesc 4 ani de la acțiunile de reținere și expulzare ilegală a 7 profesori turci. Profesori ...
Astăzi se împlinesc 4 ani de la acțiunile de reținere și expulzare ilegală a 7 profesori turci. Profesorii turci au fost expulzați din Republica Moldova în septembrie 2018 și ulterior condamnați în Tu ...
Read more| by RadioOrheiDe la începutul agresiunii ruse în Ucraina au fost omorâți peste 380 copii, iar alți peste 230 sunt dați dispăruți
De la începutul agresiunii ruse în Ucraina au fost omorâți peste 380 copii, iar alți peste 230 sunt dați dispăruți
BBC scrie citând Oficiul Omudsmanului din Ucraina că de la începutul argesiunii Rusiei în țara vecină sun ...
BBC scrie citând Oficiul Omudsmanului din Ucraina că de la începutul argesiunii Rusiei în țara vecină sunt dați dispăruți 236 copii, iar alți cel puțin 7343 copii se numără în lista celor deportați.To ...
Read more| by RadioOrheiCompromis cu așa-zisul regim de la Tiraspol privind decizia de prelungire a autorizaţiei de mediu pentru uzina metalurgică de la Râbniţa emisă de CSE
Compromis cu așa-zisul regim de la Tiraspol privind decizia de prelungire a autorizaţiei de mediu pentru uzina metalurgică de la Râbniţa emisă de CSE
Comisia pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova a decis prelungirea autorizaţiei de mediu pentr ...
Comisia pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova a decis prelungirea autorizaţiei de mediu pentru uzina metalurgică de la Râbniţa, după ce, în luna august, Agenţia de Mediu refuzase acest luc ...
Read more| by RadioOrhei