Select your Top Menu from wp menus

Autoritățile orheiene vor să îi acorde titlul de ”Cetățean de onoare al raionului Orhei” – Mitropolitului Moldovei, Vladimir

Președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu propune acordarea titlului de cetățean de onoare al raionului Orhei – Mitropolitului Moldovei, Vladimir. Potrivit unui proiect de decizie publicat azi pe site-ul Consiliului Raional Orhei, decizia se propune a fi adoptată în ședința extraordinară a CR Orhei de vineri, 15 septembrie.
Acum o lună, pe 12 august Consiliul Raional Orhei a aprobat în redacție nouă Regulamentul privind conferirca titlului de „Cetățean de Onoare a raionului Orhei”. Potrivit documentului oferirea titlului urmează să fie consultată și cu societatea civilă. Între altele, Regulamentul prevede că persoana desemnată drept  ”Cetățean de onoare al raionului Orhei„, are dreptul la plata in sumă de 5000 lei, oferită dc către președintele raionului în ziua inmânării titlului, iar după decesul Cetățeanului de onoare cheltuielile pentru plata serviciilor funerare se restituie rudelor sau persoanelor care au preluat organizarea înmormântării în sumă de 5000 lei din contul mijloacelor Fondului de rezervă a bugetului raionului Orhei.