Agenţia de ştiri americană Associated Press (AP) va folosi roboţi pentru scrierea unor materiale de presă, în special a celor…
Averea deputatului PLDM, Ion Balan a fost verificată de Comisia Națională de Integritate (CNI). În urma unei analize s-a constatat…
Republica Moldova a fost condamnată marţi de Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) pentru folosirea unui procedeu "inechitabil" de către…
În timpul apropiat vicepremierul, ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, îşi va da demisia, iar locul va fi ocupat de vicepreşedintele Partidului…
Acordul de Asociere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană a fost ratificat astăzi de Parlament, informează MOLDPRES. Documentul a fost…
Publicaţia Kommersant scrie că leul moldovenesc ar fi depreciat intenţionat. Ziarul face referie la surse de pe pieţele financiare potrivit…
Zeci de şefi ai companiilor de stat continuă să fie remuneraţi cu sute de mii de lei pe an, fără…
Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy a fost pus sub acuzare, în noaptea de marţi spre miercuri, pentru corupţie activă, trafic…
Două întreprinderi municipale din orasul Orhei au efectuat cheltuieli de zeci de mii de lei pentru alimentarea cu combustibil a mijloacelor…
Viceministrul Justiției, Vladimir Grosu, a avut astăzi o întrevedere cu delegaţia Ministerului Afacerilor Externe al Danemarcei, aflată în vizită oficială…