Categories: EconomicPoliticȘtiri

Fondatorul acţionarului Băncii de Economii vizat de SANCŢIUNILE AMERICANE

Banca Vneshekonombank, care deţine 25%  din Banca de Economii din Moldova (BEM) recent cumparate prin compania VEB Kapital, a nimerit pe lista entităţilor contra cărora SUA au introdus sancţiuni, scrie National.MD.

Deocamdată,  esenţa sancţiunilor americane nu presupune îngheţarea activelor de peste hotare ( printre care şi Rosneft, grupul rus Gazprom, Gazprombank), ci consta în interdicţia de primi credite americane pe o perioadă mai mare de 90 de zile ( creditele de scurtă durată, până la 90 de zile, sunt cele mai scumpe

In luna aprilie curent, acţiunile BEM au fost vândute companiei VEB Capital de Sisteme Informaţionale Integrate, deţinută de o firmă cu sediul la Moscova şi care ar face parte din imperiul familiei lui Ilan Shor. Ulterior,  acţionarii ruşi l-au propus pe Shor pentru funcţia de membru al Consiliului de Administraţie al BEM.  La o zi după asta Ilan Shor a fost ales preşedinte al Consiliului Băncii de Economii.

Experţii FMI,  în raportul primei monitorizări post-program pentru ţara noastră,  atrăgeau atenţia că BEM,  împreună cu alte două bănci care deţin împreună 28% din activele sistemului bancar, echivalentul a circa 20% din PIB, au expuneri interbancare mari între ele şi, de asemenea, expuneri mari la mai multe bănci ruseşti. Potrivit Adevărul,  ar fi vorba de Banca Socială şi Unibanc.

Anterior,  în fruntea Băncii de Economii a fost numit fostul vicepreședinte al Unibanc şi ex-preşedinte al Băncii Sociale, Sergiu Albot
Societatea cu Răspundere Limitată „VEB Kapital” aparține în proporție de 100% corporației bancare „Vneshekonombank”, Consiliul de administrație al căruia este condus de premierul rus Dmitri Medvedev.

Până in anul trecut, statul R.Moldova  a deţinut peste 56% în BEM, dar ulterior a refuzat să participle la emisiunea suplimentară de acţiuni şi a rămas doar cu pachetul de blocaj de peste 33% .

Inainte de aceasta, BEM a fost în centrul mai multor scandaluri legate de scheme prin care erau acordate credite neperformante, si, potrivit unor declaraţii, ar fi fost adusa chiar  în prag de faliment.

sursa: National.MD

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

3 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

3 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

3 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

4 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

4 zile ago