O casă din satul Berezlogi a fost devastată de un incendiu nocturn. Pompierii din Orhei au reuşit să bareze calea flăcărilor şi să salveze viaţa stăpânului gospodăriei.
Direcţia Situaţii Excepţională Orhei a fost alertată de către vecinii care au văzut cum rotocoale de fum ies de la gospodăria din preajmă. La faţa locului s-au deplasat o autospecială cu 4 pompieri, care au constatat că arde o casă, numită bucătărie de vară. Potrivit maiorului Vasile Guțanu, pompierii au luptat cu focul timp de 3 ore şi, după zorii zilei, incendiul a fost lichidat.
Datorită intervenţiei prompte a pompierilor, din locuinţa cuprinsă de flăcări a fost scos stăpânul casei, în vârstă de 60 de ani, şi au fost salvate o jumătate din bunurile din interior. Totuşi, focul a distrus o cameră, antreul şi acoperişul.
Cauza izbucnirii incendiului și paguba pricinuită de flăcări urmeaza a fi stabilite.
foto DSE Orhei
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…