Categories: PoliticRegiuneȘtiri

Ca la Orhei, la nimeni. În 20 de ani, nu a fost organizat nicun referendum administrativ-gospodăresc

În ultimii 20 de ani, în Republica Moldova nu a fost organizat niciun referendum cu tematică administrativ–gospodărească. Aşa a răspuns Comisia Electorală Centrală (CEC) la una din întrebările care i-au fost adresate de Radio Orhei în legătură cu intenţia autorităţilor municipale de a organiza un referendum privind reamplasarea ori construcţia pieţei comerciale din localitate.

Potrivit CEC, din anul 1997 până în prezent au fost organizate referendumuri privind revocarea primarului în unele localităţi, însă referendumuri locale cu tematică asemănătoare celui iniţiat de către edilii orheieni – nu.

În ce priveşte mijloacele necesare pentru desfăşurarea referendumulurilor locale, toate cheltuielile sunt suportate din bugetul de stat, a precizat sursa citată, fără a indica și eventualele costuri ale referendumului de la Orhei.

CEC mai menţionează că a solicitat Consiliului Municipal (CM) Orhei „să supună revizuirii deciziile privind iniţierea referendumului local, unde să fie supuse consultării cetățenlor probleme de o importanţă deosebită pentru localitate şi care ţin doar de competențele legale ale autorităţii administrației publice locale”.

De notat   că în  doar două luni ale anului curent – august și septembrie, CM  Orhei a aprobat tocmai trei decizii referitoare la „referendumul pieţei”. Plebiscitul a fost şi programat – mai întâi pentru 8 octombrie, iar apoi – pentru 29 octombrie, dar aşa şi nu a avut loc. CEC a apreciat că atât prima întrebare formulată de edilii orheieni pentru referendum, cât şi întrebarea modificată contravin prevederilor Codului Electoral.

Vezi si Fără „referendumul pieţei” la Orhei în luna octombrie. Află de ce

Încă după eşuarea organizării  referendumului pe  8 octombrie, primarul Ilan Șor a postat pe reţelele de socializare un mesaj cu acuzaţii grave la adresa CEC, dar instituţia s-a abţinut de la comentarii de răspuns.

Amintim că ideea reamplasării pieţei comerciale din centrul Orheiului şi a referendumului la acest subiect a fost promovată de Ilan Șor încă din anul trecut. Tot atunci, CM Orhei a decis operativ ca referendumul să fie organizat  în luna iulie 2016, dar CEC a găsit neconcordanțe între această intenție şi prevederile Codului Electoral.

RadioOrhei

Recent Posts

Caz de pestă porcină africană, confirmat în raionul Orhei

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) informează cetățenii despre confirmarea unui caz de Pestă porcină…

4 ore ago

Comunicat DSE mun.Orhei: aproape 800 de elevi au fost instruiți săptămâna trecută în raioanele Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești

Direcția Situații Excepțională mun. Orhei a IGSU continuă în Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești, activitățile…

2 zile ago

Investigație jurnalistică: „Împădurirea eșuată de la Mălăiești poate fi considerată delapidare de fonduri?”

Campania de împădurire din localitatea Mălăiești, raionul Orhei, anunțată cu fast de autorități în toamna…

5 zile ago

Noi reguli de intrare în statele Schengen din 12 octombrie. Ce prevede sistemul de colectare a datelor biometrice

Începând cu 12 octombrie curent, în punctele de trecere a frontierei externe a Uniunii Europene…

7 zile ago

Comunicat DSE mun.Orhei: săptămâna trecută salvatorii au intervenit de câteva ori la coborârea pacienților de la etaj

Octombrie a intrat în toamna curentă cu ploi și vreme rece, iar prin localități se…

o săptămână ago