Select your Top Menu from wp menus

Bilanţul românilor morţi în urma CUTREMURULUI din Italia se ridică la cinci persoane

Potrivit ultimelor informaţii obţinute din Italia, a fost confirmat decesul altor trei cetăţeni români în urma seismului care a afectat centrul Italiei, a anunţat MAE român. Astfel, la acest moment, numărul cetăţenilor români care şi-au pierdut viaţa în urma cutremurului este de cinci persoane, scrie Mediafax.

Ministerul Afacerilor Externe din România a precizat că în ceea ce priveşte semnalările privind cetăţenii români daţi dispăruţi, numărul cazurilor înregistrate până la acest moment este de 11 persoane.

„Verificările sunt în derulare. În continuare, echipa consulară mobilă aflată pe teren acţionează în coordonare cu autorităţile italiene şi întreprinde toate demersurile necesare pentru a stabili dacă printre victime se află şi alţi cetăţeni români”, a transmis MAE din România.

Cel puţin 247 de persoane au murit, printre care mulţi copii, iar alte sute au fost rănite în urma cutremurelor produse în cursul nopţii de marţi spre miercuri în centrul Italiei, anunţă autorităţile italiene, citate de publicaţia Corriere Della Sera.

Primul cutremur, de 6,0 grade, a avut în zona Accumoli/Arquata del Tronto (la graniţa dintre regiunile Lazio şi Marche, în centrul Italiei), la adâncimea de doar 4 kilometri. Au urmat alte două mişcări telurice la adâncimi de 8 şi 9 kilometri. Cele trei seisme au fost urmate de zeci de replici cu intensităţi între 2 şi 4.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/bilantul-romanilor-morti-in-urma-cutremurului-din-italia-se-ridica-la-cinci-persoane/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19