Bani bugetari//Cine și ce contracte a obținut în preajma deschiderii taberei „Mioriţa” din Ivancea

În a doua jumătate a lunii curente,  urmează să își înceapă activitatea tabăra de odihnă a ‘Miorița’ din satul Ivancea.  În orice caz, acesta este planul autorităţilor raionale, pentru tabăra care este întreţinută din surse bugetare și se află în subordinea    Direcției Generale Educațe (DGE) Orhei.

Una din etapele financiare, destinată achiziționarii lucrăriilor şi produselor alimentare pentru tabăra  ‘Mioriţa’, a avut loc în luna mai. La mijlocul lunii trecute, contracte în suma totală de peste 670 de mii de lei au fost atribuite la 5 agenţi economici. Asta, în rezultatul unor proceduri de achiziţii publice desfăşurate de DGE Orhei.

Potrivit datelor Agenţiei Achiziţii Publice, patru din cei 5 operatori economici au câştigat în cadrul licitaţilor publice, organizate în scopul asigurării alimentaţiei copiilor care se vor odihni în tabără. Valoarea acestor contracte oscilează între cca 50 de mii şi peste 152 de mii de lei, iar cei care vor trebui să livreze alimentele sunt Brodețchi SRL, Promt-Tehno SRL, Fabrica de unt Floreşti şi Premium catering SRL.

Cel mai scump contract l-a obţinut un agent economic din alt domeniu – cel al construcţiilor. Spre deosebire de ceilalţi câştigători, COOP Remontnic a trecut prin procedura de cerere şi ofertă, fără publicare. Banii, în sumă de peste 236 de mii de lei, urmând a fi utilizați  pentru  reparația capitală a băii din cadrul taberei ‘Mioriţa’.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

o zi ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

6 zile ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

6 zile ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

7 zile ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

o săptămână ago